Meta
Realitatea Vâlceană

Șoferii vitezomani, sancționați de polițiștii rutieri!!

ACȚIUNE ÎN SISTEM INTEGRAT PENTRU REDUCEREA RISCULUI RUTIER

Sâmbătă, 19 noiembrie 2022, în intervalul orar 09.00 – 17.00, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au acţionat, împreună cu efectivele de poliţie din judeţul Olt, cu prioritate pe sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, utilizând aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor amplasate în sistem „Cascadă”. Poliţiştii au urmărit reducerea riscului rutier, având în vedere că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum se numără printre principalele cauze generatoare de accidente de circulaţie.

Au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Serviciilor Rutiere Vâlcea, Olt, precum și Birourilor Rutiere Râmnicu Vâlcea, Caracal și Formațiuni Rutiere Drăgășani.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate au fost oprite şi verificate în trafic peste 300 de autovehicule şi au fost legitimate aproximativ 400 de persoane.

Poliţiştii au aplicat 164 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 80.560 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 130 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 34 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 25 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, toate pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare.

Acţiunea poliţiştilor s-a desfăşurat în baza planului de acţiune comun, iniţiat la nivel naţional de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

*Exemple*:

1. La data de 19 noiembrie a.c., polițiști de cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au depistat un bărbat pe DN 64, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză de 136 de km/h.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2175 de lei, iar ca măsura complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă fără drept de circulație.

2. Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au identificat în cursul zilei de sâmbătă, un alt bărbat, cetățean italian care a condus un autoturism pe DN 64, în localitatea Ionești, cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum limitat la 50 de km/h.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, iar că măsura complementară i-a fost suspendat dreptul de a conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Totodată, acesta a mai fost depistat cu câteva ore înainte de către polițiști din cadrul Serviciului Rutier Olt, pe DN 64, în localitatea Văleni, județul Olt, circulând cu o viteză de 91 km/h pe un sector de drum limitat la 50 de km/h.

Poliţiştii atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor rutiere şi reamintesc celor aflaţi la volan că, pentru o deplasare în siguranţă, trebuie să adapteze viteza la condiţiile de drum și cele meteorologice, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul dinainte şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.