Meta
Realitatea Vâlceană

„10 PENTRU SIGURANȚĂ”, campanie de informare și prevenire

În perioada 7 – 20 septembrie a.c., se va desfășura o nouă ediție a campaniei de informare și prevenire „10 pentru siguranță”, la nivelul județului Vâlcea, de către instituțiile cu competență în domeniu, respectiv: Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, sub coordonarea Prefecturii Vâlcea.

Miercuri, 4 septembrie 2019, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au distribuit peste 300 de materiale în scopul prevenirii traficului de persoane și a victimizării minorilor.

Campania are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor, părinților și prfesorilor în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora.

Activitățile preliminare campaniei adresate părinților, se vor realiza sâmbătă și duminică 7 și 8 septembrie 2019 în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar în perioada 9 – 20 septembrie, aceste acțiuni de informare și prevenire vor fi concentrate în unitățile de învățământ selecționate, 12 din mediul rural și 26 din mediul urban.

Acțiunile desfășurate în cadrul campaniei vor continua și după data de 20 septembrie de către lucrătorii structurilor specializate pe durata întregului an școlar, iar în cadrul conferinței de presă și a ședinței Colegiului Prefectural din luna septembrie, organizate de către Instituția Prefectului, vor fi prezentate informările cu privire desfășurare acestei campanii.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.