Meta
Realitatea Vâlceană

13 septembrie: ZIUA POMPIERILOR din ROMÂNIA, sărbătorită și la ISU Vâlcea

La 13 Septembrie, anul acesta, s-au împlinit 174 de ani de când compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turceşti venite să înăbuşe Revoluţia de la 1848.
În același timp, tot în această lună, pe data de 26 se împlinesc 14 ani de la înființarea Serviciului SMURD în județul Vâlcea, componentă a inspectoratului.

Cu prilejul „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, în data de 13.09.2019, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a organizat o serie de manifestări, dedicate acestui moment festiv.
În intervalul orar 10.00 – 14.00, cetăţenii au vizitat atât unitatea din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Horezu, Bunești, Grădiştea şi Măciuca, prilej cu care au aflat detalii cu privire la specificul armei şi a tehnicii din dotare.

La ora 13.00, pe platoul inspectoratului s-a dat startul activităţilor omagiale în cadrul cărora s-a prezentat semnificaţia „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, după aceea s-a oficiat o slujbă religioasă pentru eroii pompieri.
După ce au fost transmise mesajele autorităţilor, au fost recompensate cadrele militare pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, cu înaintarea la gradul următor, astfel:
În gradul de plutonier adjutant șef:
Plutonier adjutant STAICU CĂTĂLIN-NICOLAE;
Plutonier adjutant POPA VASILE-GEORGE;
Plutonier adjutant PAPA COTIZO-SEBASTIAN;
Plutonier adjutant TĂMAȘI MARIAN-VALENTIN;
Plutonier adjutant MECU VICTOR-EUGEN.

În gradul de plutonier adjutant:
Plutonier major MIULESCU FLORIN-ADRIAN;
Plutonier major TELEȘPAN CLAUDIU-CONSTANTIN.

Au fost înmânate diplome și cadouri domnului Proteasa Vasile, pentru participarea la ultramaratonul Autism 24h (a alergat, în condiții deosebit de grele, 105 km în 18 ore și 42 de minute, pentru copiii cu nevoi speciale) și domnului Cristian Alexandru, pentru activitatea de voluntariat în cadrul SMURD Vâlcea.
De asemenea, au fost adresate mulțumiri și felicitări cadrelor militare din componența lotului de acordare a primului ajutor calificat, care au participat la concursul internațional din Luxemburg (plutonier adjutant Cîrciumaru Cristian, plutonier adjutant Gavrilei Lucian și plutonier adjutant Petria Rareș).

Au urmat premierile competiţiilor sportive organizate cu ocazia acestei zile festive, astfel:
1.Campionatul de tenis intern
LOCUL I
Plt.adj.șef STROE Nicolae
LOCUL II
Plt.adj EFTENIE Adrian
LOCUL III
Lt.col.DECU Marian
2.Campionatul de pescuit sportiv intern
LOCUL I
Plt.adj. TOMULESCU Ionuț-Leonard
LOCUL II
Plt.adj. PETRIŞOR Cătălin
LOCUL III
Plt.adj. GHERGHINA Mihai

Activităţile omagiale au fost încheiate cu defilarea cadrelor prin faţa autorităţilor și executarea a două exerciții demonstrative (scara de fereastră și pista cu obstacole).

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.