Meta
Realitatea Vâlceană

13 septembrie, Ziua Pompierilor, sărbătorită și la ISU Vâlcea

La 13 septembrie, anul acesta s-au împlinit 171 de ani de când compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turceşti venite să înăbuşe Revoluţia de la 1848.
În același timp, s-au împlinit 11 ani de la înființarea Serviciului SMURD în județul Vâlcea, componență a inspectoratului.
Cu prilejul „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, în data de 13.09.2019, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a organizat o serie de manifestări dedicate acestui moment festiv.
În intervalul orar 09.00 – 15.00, cetăţenii au vizitat atât unitatea din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Govora, Grădiştea şi Măciuca, prilej cu care au aflat detalii cu privire la specificul armei şi a tehnicii din dotare.

La ora 14.00, pe platoul inspectoratului s-a dat startul activităţilor omagiale în cadrul cărora s-a prezentat semnificaţia „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, după aceea s-a oficiat o slujbă religioasă pentru eroii pompieri.

După ce au fost transmise mesajele autorităţilor, au fost recompensate cadrele militare, pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, cu înaintarea la gradul următor, astfel : în gradul de maior: Zoican Marius; în gradul de plutonier adjutant șef: Dobrotă Florin Corneliu; în gradul de plutonier adjutant: Popescu Iulian Romeo, Oprea Teodor Alexandru, Bălă Gheorghe, Dina Marin Laurențiu,Voinea Petre Marin și Bereanu Mihai Alin.
De asemenea, au fost distribuite diplome de merite colaboratorilor și cadrelor militare din componența lotului de acordare a primului ajutor calificat ( plutonier major Cîrciumaru Cristian, plutonier major Gavrilei Lucian, plutonier major Petria Rareș și plutonier adjutant Ciortan Ovidiu).
Au urmat premierile competiţiilor sportive organizate cu ocazia acestei zile festive, astfel:
Campionatul de fotbal – tenis între instituţiile publice
Locul I – Echipa Centrului de Pregătire pentru Geniu ,, PANAIT DONICI”
Locul II – Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea
Locul III – Detașamentul de Pompieri Drăgășani
Campionatul de tenis de masă intern
Locul I – Plt. adj. Popescu Remus
Locul II – Plt.maj. Ciobanu Laurențiu
Locul III – Plt.maj. Vâlcioiu Marian
Campionatul de tenis intern
Locul I – Plt. adj. Stroe Nicolae
Locul II – Mr. Decu Marian
Locul III – Mr. Urluială Marius
Campionatul de pescuit sportiv intern
Locul I – Plt. maj. Tisanu Marian
Locul II – Plt. maj. Mecu Victor
Locul III – Plt. adj. Ilinca Gheorghe
Nu în ultimul rând, sportivul anului 2019 a fost desemnat Plt. maj. Oprea Teodor-Alexandru.
Activităţile omagiale au fost încheiate cu defilarea cadrelor prin faţa autorităţilor și executarea unui exercițiu demonstrativ de descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.