2-3 februarie, RAZII pe DN 64 și DN 7: VITEZOMANII, sancționați! RECOMANDĂRILE IPJ
ACȚIUNI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE
Vineri, 02 februarie a.c., în intervalul orar 15.00- 18.00 și sâmbătă, 03 februarie a.c., în intervalul orar 09.00-10.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei de la Biroul Rutier Râmnicu Vâlcea au organizat și desfășurat două acțiuni tip Blitz pe DN 64 și DN 7.
Activitățile au avut ca obiectiv prevenirea și combaterea transportului ilegal de persoane/ taxi și nerespectarea regimului legal de viteză.
În contextul acțiunilor, au fost legitimate 67 de persoane, controlate 52 de autovehicule și au fost efectuate 14 testări cu aparatura din dotare.
Pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 6 permise de conducere ( 5 pentru depășirea limitei de viteză și 1 pentru depășire neregulamentară) și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Polițiștii rutieri vor fi prezenți în teren pentru supravegherea, îndrumarea și controlul traficului rutier, în special pe drumurile intens tranzitate.
În acest context, pentru _creșterea gradului de siguranță în deplasările pe drumurile publice și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere_, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea transmit următoarele recomandări:
- Acționarea pedalei de accelerație trebuie făcută cu moderație. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și pe ceilalți participanți la trafic.
- Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.
- Folosiți luminile de întâlnire și pe timpul zilei, aspect foarte util mai ales în condiții de vreme nefavorabilă! Curătați în permanență farurile, lămpile de semnalizare, geamurile autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație – climatizare!
- În condiţiile unui trafic aglomerat, pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
- Nu folosiţi telefonul fără dispozitive de tip ,,mâini libere” şi nu vă urcaţi la volan obosiţi sau sub influenţa alcoolului ori a substanţelor cu efect psihoactiv!
- Pentru *pietoni* recomandăm să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. De asemenea, nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă.
Totodată, înainte de a pleca la drum, verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și pregătiți autovehiculul pentru drum, verificând funcționarea sistemelor de iluminare-semnalizare, ventilare-degivrare, dar și verificând informații actualizate despre situația traficului, pe care le puteți găsi pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.
Como Se Toma El Cialis
(Admin)
Cialis 5 mg prezzo cialis prezzo tadalafil 5 mg prezzo
Cialis GenГ©rico Precio En Farmacias
(Moderator)
Cialis 5 mg prezzo cialis prezzo cialis 5 mg prezzo
За сколько Продать Foxconn Выкуп
Howdy I am so glad I found your blog page, I really found you by accident, while I was browsing on Digg for something else, Anyhow I am here now and would just like to say cheers for a fantastic post and a all round interesting blog (I also love the theme/design), I don’t have time to go through it all at the moment but I have bookmarked it and also added your RSS feeds, so when I have time I will be back to read a lot more, Please do keep up the superb work.
play reddit mbit casino
I’m gone to convey my little brother, that he should also pay a visit this weblog on regular basis to take updated from hottest news update.
https://secure.squirtingvirgin.com/track/MzAxODgyLjUuMjguMjguMC4wLjAuMC4w
Ваш надежный партнер Пункт приема Металлолома в Алматы Наша компания предлагает высококачественные услуги по приему, сортировке и переработке металлических отходов. Мы гарантируем прозрачные условия сотрудничества, конкурентоспособные цены и оперативное обслуживание.