Meta
Realitatea Vâlceană

21-22 martie, PUNCTE IMPORTANTE, dezbătute în ȘEDINȚELE de la PREFECTURĂ

COMUNICAT DE PRESĂ referitor la:
· ședințele din 21 martie 2024 – Colegiul Prefectural și Comisia de Dialog Social Vâlcea
· ședința din 22 martie 2024 – Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea

Sub conducerea prefectului Mihai Oprea, joi, 21 martie 2024, au avut loc ședințe de lucru ale Colegiului Prefectural și Comisiei de Dialog Social Vâlcea. La reuniunea lunară a Colegiului Prefectural au participat subprefectul Victor Stănculescu, alături de Carmen Popescu, reprezentantul Consiliului Județean Vâlcea.

1. Pe ordinea de zi a ședinței Colegiului Prefectural s-au aflat:
• Raportul de activitate al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea în anul 2023 prezentat de către domnul Viorel Din, Inspector șef – Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea. Detalii: https://vl.prefectura.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/
• Situația fondului forestier la nivelul județului Vâlcea, în contextul “Lunii Pădurii” (15 martie – 15 aprilie) prezentat de către domnul Gheorghe Ștefan, director Direcția de Control – Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea. Detalii:https://vl.prefectura.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/
• Planul anual/2024 de acțiuni pentru realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare prezentat de către Laurențiu Papa, șef serviciu – Instituția Prefectului Județul Vâlcea. Detalii: https://vl.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/programe-si-strategii/

Potrivit Garzii Forestiere Rm. Vâlcea suprafața de fond forestier a județului Vâlcea este de 27.2837 ha, din care 93.872 ha fond forestier de stat, administrat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, iar diferența de 178.965 ha fond forestier privat, retrocedat obștilor de moșneni, unităților de cult, unităţilor administrative teritoriale, persoanelor fizice și juridice. Administrarea și serviciile silvice pentru suprafețele de fond forestier menționate sunt asigurate de 9 ocoale silvice de stat și 7 ocoale silvice de regim-private. Conform programului de regenerare artificială, la nivelul județului Vâlcea, anul acesta se vor efectua lucrări de împădurire
· în fondul forestier de stat pe o suprafață de 46,00 ha și completări pe o suprafață de 28,64 ha,
· în fondul forestier privat pe o suprafață de 33,60 ha și completări pe o suprafață de 55,60 ha.

Menționăm că în perioada 15 martie – 15 aprilie 2024, se desfășoară ,,Luna plantării arborilor” sau ,,Luna pădurii’.

2. Pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social Vâlcea s-a aflat “Harta antreprenorial – economică a județului Vâlcea. Perspective sustenabile în proiecția anilor 2024-2027”, materialul prezentat de către George Rotaru, Președinte – Confederaţia Patronală a Industriei Serviciilor şi Comerţului din România – C.P.I.S.C. Vâlcea. La ședință a participat și subprefectul Florentina Călin.


Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea

Vineri, 22 martie 2024, sub conducerea prefectului Mihai Oprea, a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea. Ședința s-a desfășurat cu participarea subprefectului Florentina Călin.
Pe ordinea de zi s-a aflat „Starea de sănătate a populației din județul Vâlcea, măsuri ce se impun pentru îmbunătățirea calității actului medical”. Cu lămuriri a venit Coban Maria, medic primar în cadrul Direcției de Sănătate Publică Vâlcea. Potrivit situației prezentate în cadrul ședinței, la nivelul județului Vâlcea, anul 2023 s-a caracterizat, prin prisma evoluției indicatorilor sintetici ai stării de sănătate, printr-o redresare a stării de sănătate a populației, după reducerea efectelor negative ale epidemiei SARS-COV 2 asupra sistemului sanitar și sănătății populației.

În ceea ce privește natalitatea în județul Vâlcea există un trend descendent de la 6,90 de născuți vii/1000 de locuitori în anul 2012, la 3,93% în anul 2023.

În ceea ce privește mortalitatea, după creșterea din perioada pandemică, începe să scadă din nou, reducându-se la jumătate față de anul 2021, astfel: în anul 2022 sunt înregistrate 8,39 decese/1000 de locuitori, iar în anul 2023 sunt înregistrate 6,85 decese/1000 de locuitori. Mortalitatea infantilă are în general o tendinţă de scădere continuă, valoarea de 0,66 decese 0-1an/1000 născuți vii în 2023 fiind cea mai mică valoare înregistrată vreodată în județul Vâlcea (1 deces 0-1 an).

Numărul bolnavilor dispensarizați pentru: diabet zaharat, tulburari mintale, cardiopatie ischemică, boli cerebrovasculare, BPOC (boala pulmonară obstructivă cronică) a crescut în 2023 față de 2022 și mai ales față de 2020, începutul pandemiei. Cea mai mare creștere în anul 2023, față de anul anterior, este la diabet zaharat (cu 6,53% mai mult în anul 2023). Fenomenul de îmbătrânire a populației, prelungirea duratei de viață prin tratamente moderne sau o depistare mai timpurie, efectele long COVID, toate sunt posibile cauze ale acestor modificări.

De asemenea, potrivit DSP Vâlcea, infecțiile respiratorii (viroze respiratorii, gripă, pneumonii) au înregistrat un trend ascendent față de anul 2022, astfel:
- 239 de cazuri de gripă în trim. I/ 2023
- 23.751 de cazuri de infectii acute ale cailor respiratorii superioare (de la 3.012 în anul 2022)
- 4.298 de cazuri de pneumonie (de la 1.562 în anul 2022)

Și alte boli infectocontagioase au înregistrat o creștere a numărului de cazuri în anul 2023, astfel:
- 221 de cazuri de varicelă ( 312 în anul 2022)
- 12 de cazuri de rujeolă( 0 în anul 2022)
- 12 de Boala Lyme (0 în anul 2022)
- 13 cazuri de febră butonoasă( 0 în anul 2022)
- 32 de cazuri de scarlatină( 0 în anul 2022)
În județul Vâlcea, în anul 2023, DSP a desfășurat 1.551 de acțiuni de control, 24 de acțiuni de recontrol, s-au aplicat 138 de sancțiuni contravenționale, 6 avertismente și 132 de amenzi în valoare de 294.600 lei. În anul 2023 la nivelul județului Vâlcea, conform aplicației online AMCMSR.GOV.RO, 123. 609 de persoane (respectiv: 73.423 de adulți, 34.876 vârstnici și 15.310 copii) au beneficiat de activitatea asistenților medicali comunitari. Detalii:

https://vl.prefectura.mai.gov.ro/media/presa/

https://vl.prefectura.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/

https://vl.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/programe-si-strategii/

1 Comment for “21-22 martie, PUNCTE IMPORTANTE, dezbătute în ȘEDINȚELE de la PREFECTURĂ”

  1. Wow, awesome weblog format! How long have you ever been blogging
    for? you made running a blog glance easy. The overall glance of your site is magnificent, let
    alone the content! You can see similar here najlepszy sklep

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.