Meta
Realitatea Vâlceană

24 ianuarie, Ziua Unirii, sărbătorită la Râmnicu Vâlcea

”Mica Unire” de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită şi la Râmnicu Vâlcea printr-un eveniment organizat de Instituţia Prefectului Vâlcea în faţa sediului acesteia din bulevardul Tudor Vladimirescu. Au participat alături de prefectul judeţului, Florian Marin, ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului – care a aniversat, în această zi deosebită, împlinirea vârstei de 50 de ani -, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, comandantul Centrului ”Panait Donici”, lt. col. Cristian-Gabriel Arinton, subprefectul Aurora Gherghina, viceprimarii Eusebiu Veţeleanu şi Carmen Preda, deputaţii şi senatorii vâlceni, alţi reprezentanţi au instituţiilor publice şi câteva sute de cetăţeni ai municipiului.
Sărbătoarea a început prin intonarea Imnului Naţional, urmată de rememorarea evenimentelor de acum 159 de ani prin intermediul unei moment dramatic pus în scenă de actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, conduşi de regia lui Dan Constantin.
A urmat tradiţionala Horă a Unirii, în care s-au prins toţi cei prezenţi, punctul final al manifestării fiind dat de un moment folcloric ce i-a avut ca protagonişiti pe soliştii Ansamblului ”Rapsodia Vâlceană” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.