Meta
Realitatea Vâlceană

2,5 tone de azotat, depozitat necorespunzător, confiscat de polițiști

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Poliției orașului Berbești au confiscat pe raza orașului 2.400 de kg de azotat de amoniu, depozitat necorespunzător.

La data de 15 martie a.c., polițiștii au efectuat controale pentru verificarea modului în care sunt depozitate îngrăşămintele şi substanţele chimice periculoase de către societăți.

La două dintre societățile controlate, în orașul Berbești, polițiștii au găsit 2.400 de kg de azotat de amoniu, ambalat în saci și expus spre comercializare, păstrat în condiții necorespunzătoare.

Îngrășămintele chimice au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii au deschis dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate”.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.