Meta
Realitatea Vâlceană

3 noiembrie, “Moșii de toamnă”, pomenirea morților. Tradiții

Sâmbătă, 3 noiembrie 2018, este ziua „Moşilor de toamnă”, în care se face pomenirea celor adormiţi, aşa cum îi numeşte Biserica pe cei trecuţi în nefiinţă.
“Moşii de toamnă” sunt pomeniți în prima sâmbătă din noiembrie în fiecare an. În biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mâncare celor săraci. În plus, se aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat.
Tradiția spune că în această zi e bine să fim împăcăți cu toți oamenii, să fim îmbrăcați curat, iar femeile să aibă capul acoperit. De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci. De ce facem pomenire morților? Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo “adormdiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență, potrivit CrestinOrtodox.ro.
În ziua de Moși se săvârşeşte Sfânta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morți și le așează sub Sfântul Agnet, rostind numele morților de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniți), participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul Lui Hristos de pe Sfântul Disc.

În spațiul românesc există 20 de zile de Moși. Simion Florea Marian menționa în lucrarea “Trilogia vieții”, “că pe tot parcursul anului, în spațiul românesc există 20 de zile de Moși”. Cuvântul “moși” vine de la “strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul “moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei.

În calendarul creștin ortodox, în luna noiembrie urmează trei sărbători importante: Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril şi al tuturor cereştilor puteri (8 noiembrie), Odovania sau Intrarea Maicii Domnului în biserică (21 noiembrie) şi Sf. Andrei apostolul românilor (30 noiembrie).
Pe 15 noiembrie începe Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului şi se sfârşeşte pe 25 decembrie.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.