Meta
Realitatea Vâlceană

7 septembrie: REȚINUȚI de POLIȚIȘTI la DICULEȘTI și MĂCIUCA : Unul și-a agresat fizic mama pentru că nu i-a dat bani, altul i-a dat cu sapa în cap unui localnic

Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Măciuca, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Bălcești au reținut pentru 24 de ore, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, doi bărbați din comunele Diculești și Măciuca, cercetați pentru violență în familie și lovire sau alte violențe.

În seara de 6 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie din Diculești, cu privire la faptul că fiul său, un bărbat de 30 de ani, ar fi agresat-o fizic.

În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul a venit la domiciliul femeii, deși împotriva sa fusese emis un ordin provizoriu de protecție și i-ar fi cerut persoanei vătămate o sumă de bani, iar când aceasta a refuzat să-i dea, ar fi lovit-o cu palma peste față.

La data de 7 septembrie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților cu propuneri procedurale.

Tot în după-amiaza de 7 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Măciuca cu privire la faptul că unchiul său ar fi fost agresat la domiciliul său, de un alt bărbat din comună.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că persoana vătămată a fost lovită de bărbatul de 48 de ani, cu o sapă în zona capului, pe fondul unui conflict spontan.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de procurori și polițiști.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.