Meta
Realitatea Vâlceană

Accident grav la Bujoreni! Şofer de TIR descarcerat de echipajul SMURD

Vineri, 2 februarie a.c., în jurul orei 4:30 a avut loc un grav accident de circulaţie în localitatea Bujoreni, judeţul Vâlcea, punctul Gura Văii. Două TIR-uri, unul încărcat cu colete poştale, iar celălalt încărcat cu butelii de acetilenă goale, s-au lovit frontal.

Membrii echipajelor SMURD și descarcerare din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit pentru descarcerarea unei persoane rămasă blocată în urma producerii acestui accident rutier.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a ambilor șoferi. Pentru unul dintre ei, care a rămas încarcerat, a fost nevoie de echipajul de descarcerare. După deblocare și acordarea de îngrijiri preliminare, ambele persoane au fost transportate la UPU Vâlcea pentru investigații suplimentare.

Circulaţia în zonă a fost întreruptă pentru scurt timp.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.