Meta
Realitatea Vâlceană

ACCIDENT RUTIER la BĂRBĂTEȘTI: Un motociclist din Băile Olănești, FĂRĂ CARNET, a intrat în coliziune cu o mașină, ambii șoferi fiind răniți

Azi – noapte, 20 iulie, în jurul orei 02:00, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, pe DJ 646 E, în localitatea Bărbătești, a avut loc un eveniment rutier.

De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Horezu care au constatat că cele sesizate se confirmă.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit că, un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Băile Olănești, în timp ce conducea o motocicletă, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 24 de ani, din localitatea Horezu.

Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea celor doi bărbați, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, bărbatul în vârstă de 28 de ani, nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, s-a constatat faptul că, motocicleta pe care acesta a condus-o, nu figurează ca fiind înmatriculată.

De asemenea, aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului autoturismului, rezultatul fiind negativ, iar pentru conducătorul motocicletei, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0, 71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, urmând ca sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu să se dispună măsurile legale în consecință.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.