Meta
Realitatea Vâlceană

Accident rutier, pe Strada Matei Basarab!

Duminica seara, 20 octombrie 2019, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea care conducea un autoturism pe Bld Matei Basarab, la un moment dat a pierdut controlul volanului a lovit două auto parcate și s-a oprit într-un stâlp.

Bărbatul a plecat de la locul accidentului, fiind identificat imediat de către polițiști la domiciliul acestuia. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a doua probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
UPDATE: Din verificările efectuate s-a constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, de asemenea a refuzat recoltarea de probe biologice. Pe numele bărbatului de 30 de ani a fost întocmit un dosar pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, refuzul de la prelevare mostre biologice, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă. În urma probatoriului administrat organele de cercetare penală din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au dispus reținerea pe 24 de ore , a bărbatului, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J Vâlcea.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.