Meta
Realitatea Vâlceană

Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat luni (30 ianuarie 2012) la doi ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul “Trofeul calităţii”. Instanţa a mai decis confiscarea de la Adrian Năstase a sumei de 38.217,220 lei, bani dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii şi a dispus menţinerea sechestrului de către procurori.

Alături de Adrian Năstase Instanţa Supremă a mai condamnat-o pe Irina Jianu la şapte ani de închisoare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pedeapsă rezultată în urma contopirii pedepselor pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual.

Judecătorii au condamnat-o şi pe Diana Gasparovici la şapte ani de închisoare şi cinci ani interzicerea unor drepturi.

Aceeaşi pedeapsă de şapte ani de închisoare şi cinci ani interzicerea unor drepturi au mai primit-o soţii Bogdan şi Ioana Popovici, precum şi Mihai Cristian Vasile.

ÎCCJ obligă o parte dintre inculpaţi la plata a 3.337.452,5258 lei, despăgubiri civile către Inspectoratul de Stat în Construcţii şi o parte a inculpaţilor la plata a peste trei milioane lei către acelaşi Inspectorat.

Judecătorii Instanţei Supreme au decis menţinerea sechestrului impus de procurori astfel: asupra unui imobil din Bacău aparţinând Irinei Paula Jianu, imobilului din Bucureşti al Dianei Gasparovici, a unui imobil din Bucureşti aparţinând soţilor Bogdan şi Ioana Popovici şi a unui imobil din Capitală al inculpatului Cristian Vasile.

ÎCCJ i-a mai obligat pe inculpaţi la plata a câte 50.000 de lei cheltuieli judiciare către stat. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, unul dintre cei trei judecători, Cristina Rotaru, având o opinie separată, în sensul achitării fostului premier. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.