Meta
Realitatea Vâlceană

AJOFM: În atenţia absolvenţilor promoţiei 2022

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea informează absolvenţii promoţiei 2022 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de AJOFM Vâlcea în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.

Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de măsuri de stimulare a ocupării (prime).
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează începând cu ziua următoare datei absolvirii stabilită prin reglementările normative, 27 MAI 2022.
De asemenea, elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Formularele tipizate și alte informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenți sunt ataşate pe site-ul instituției: www.anofm.ro / AJOFM Vâlcea/Comunicare/Comunicate de presă și Materiale informative, precum și pe pagina deinternet denumită “Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea”.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.