Meta
Realitatea Vâlceană

Apavil scoate la concurs opt posturi de electricieni. Condiții pentru candidați, tematică și probele concursului

ANUNȚ privind scoaterea la concurs a următoarelor posturi:

8 posturi de electrician:

2 posturi la Serviciul Mecano-Energetic – MHC Valea lui Stan;
2 posturi la Sectorul Stație Epurare Ape Uzate Rm. Vâlcea;
2 posturi la Sectorul Băbeni
1 post la Sectorul Olănești
1 post la Sectorul Captare Tratare și Aducțiune Brădișor Rm. Vâlcea,
Cheia – Rm. Vâlcea.

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Condiții generale

Să dețină cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
Să cunoască limba română, scris și vorbit;
Să îndeplinească vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
Să dețină capacitate deplină de exercițiu;
Să dețină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
Să îndeplinească condițiile de studii sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
Pentru posturile din Rm. Vâlcea candidații să aibă domiciliu stabil în Rm. Vâlcea sau zonele limitrofe, pentru posturile de la Valea lui Stan candidații să aibă domiciliu în orasul Brezoi sau zonele limitrofe; pentru posturile de la Sectorul Băbeni candidații să aibă domiciliu în orasul Băbeni sau zonele limitrofe, pentru postul de la Sectorul Olănești candidații să aibă domiciliu în orasul Olănești sau zonele limitrofe ;
Condiții specifice

Studii medii – scoală profesională sau liceu cu profil electric cu diplomă de bacalaureat;
Certificat de calificare profesională – în domeniu;
Permis de conducere categoria B;
Autorizare ANRE grad II B;
Sau

Să îndeplinească condițiile de calificare profesională acceptabile pentru obținerea în perioada de 6 luni a autorizării ANRE (conform Ordinului 11/2013 ANRE);
Pentru verificarea încadrării în condițiile de calificare profesională acceptabile pentru obținerea autorizării ANRE (conform Ordinului 11/2013 ANRE) sunt obligatorii următoarele documente:

copie după actele și diplomele de studii;
copia integrală a carnetului de muncă
Dosarul de Concurs trebuie să conțină următoarele documente:

cerere de înscriere în concurs adresată Directorului General;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care dovedesc efectuarea unor autorizări si copie după carnetul de muncă;
cazierul judiciar;
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de unitățile sanitare abilitate. Adeverința trebuie să conțină, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății;
curriculum vitae, model European;
Recomandare de la ultimul loc de muncă (constituie avantaj).
Desfășurarea concursului

Concursul se va desfășura în trei etape succesive, după cum urmează:

selecția dosarelor de înscriere va avea loc în 29.01.2018 ora 1500;
proba scrisă va avea loc în data de 05.02.2018, ora 0900;
interviul si proba practica va avea loc în data de 05.02.2018, ora 1200.
Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este de 26.01.2018 ora 12.00, la sediul APAVIL SA, Rm.Vâlcea, str. Carol I, nr.3-5.

Concursul constă în probă scrisă, interviu și probă practică și se va desfășura la Sectorul Stație Epurare Rm. Vâlcea, str. Nistor Dumitrescu, nr.23, Rm. Vâlcea.

Tematica si bibliografie

Tematica

Domeniul tematic Electrotehnică:

Manualele şi cărţi din literatura tehnică de specialitate;

Domeniul tematic Legislatie:

Legile şi reglementările aprobate prin hotărâri ale Guvernului sunt publicate în Monitorul Oficial al României.

Reglementările ANRE (regulamente, coduri, etc), aprobate prin Ordin al preşedintelui ANRE sunt publicate pe pagina de INTERNET a ANRE www.anre.ro şi pot fi descărcate gratuit.

Domeniul tematic Norme tehnice:

Normele tehnice ce au indicativul NTE, aprobate prin Ordin al preşedintelui ANRE, sunt publicate pe pagina de INTERNET a ANRE www.anre.ro şi pot fi descărcate gratuit.

Normativele tehnice ce au indicativ PE (prescripţie energetică) se pot procura de la Editura ICEMENERG, Oficiul de Documentare în Energetică ODE, Bd. Energeticienilor 8, sector 3, telefon 021-346.27.69. 021-346.27.04.

Bibliografie

Legea nr. 123 din 10.07.2012 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 485 din 16.07.2012
Ordinul ANRE nr. 11 din 13.03.2013 publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 21.03.2013, modificat prin Ordinul ANRE nr. 116 din 20.12.2016 publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 05.01.2017
Normativ I-7/2011, Ordin MDRT
Calendarul concursului:

26.01.2018 ora 1200 termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candidați
29.01.2018 ora 1500 selecția dosarelor de concurs si afișarea rezultatelor selecției dosarelor
30.01.2018 ora 15.00 termenul limită pentru depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor
31.01.2018 ora 15.00 soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor acestora
05.02.2018 ora 09.00 proba scrisă
05.02.2018 ora 12.00 interviul și proba practică
06.02.2018 ora 09.00 afișarea rezultatelor
07.02.2018 ora 15.00 termenul limită pentru depunerea contestațiilor
09.02.2018 ora 10.00 soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale la sediul APAVIL și pe site-ul www.apavil.ro
Informații suplimentare la Serviciul Resurse Umane, telefon 0250/739580, interior 22.

Program de lucru:luni-joi, între orele 0700 – 1530 vineri, între orele 0700 – 1300

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.