Meta
Realitatea Vâlceană

AS. PRO. Nr. 1 Brezoi, 8 luni restante la plata facturilor! Apavil ia măsuri!

Din cauza întârzierilor la plata facturilor reprezentând servicii furnizare apă potabilă şi canal, SC APAVIL SA a decis sistarea alimentării cu apă a unei asociaţii de proprietari din oraşul Brezoi, inclusă în categoria clienţilor rău-platnici: AS. PRO. Nr. 1 Brezoi – 297.857,55 (8 luni restante). SC APAVIL SA este nevoită să apeleze la această măsură întrucât s-a constatat creşterea semnificativă a cuantumului sumelor datorate de către clienţi în contul serviciilor prestate.
Deşi conducerea societăţii a manifestat întotdeauna înţelegere în ceea ce priveşte achitarea de către asociaţiile de proprietari a facturilor pentru serviciile prestate, se pare că în anumite cazuri clienţii nu au găsit de cuviinţă sa aprecieze just această atitudine. Asociaţia de proprietari, care înregistra la data de 25 aprilie a.c. datorii importante către SC APAVIL SA, a fost deja notificată, urmând ca acţiunea de debranşare să demareze în perioada imediat următoare.
Locatarii buni-platnici din cadrul asociaţiilor de proprietari care vor fi debranşate sunt rugaţi să înţeleagă necesitatea adoptării unor astfel de măsuri.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.