Meta
Realitatea Vâlceană

ATENȚIE! Persoanele care se află în carantină/izolare sunt verificate zilnic!

•ACŢIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE IN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID 19

În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii vâlceni, împreună cu efective de jandarmi, reprezentanți I.S.U., polițiști locali, reprezentanți ai D.S.P, D.S.V.S.A. şi I.T.M., au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În cadrul acţiunilor, polițiștii au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00 – 05.00, precum şi purtarea corectă a măștii de protecţie, de către toate persoanele care se aflau în mijloacele de transport în comun sau în alte spații publice.

În acest sens, au fost legitimate peste 5.000 de persoane, au fost verificate 337 de mijloace de transport în comun și peste 260 de societăți comerciale.

În urma verificărilor și controalelor efectuate, au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 21.700 de lei, dintre care 154, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie, şi 2 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie. De asemenea, a fost constată o infracțiune de „Zădărnicirea combaterii bolilor”, prevăzută de Codul Penal.

***

Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Măciuca efectuează cercetări față de un tânăr, din Laloșu, pentru comiterea infracțiunii de ,,Zădărnicirea combaterii bolilor”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 352 alin. 1, din Codul Penal.

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, jandarmii din cadrul Detașamentului Bălcești – Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea, au depistat un tânăr, de 22 de ani, din comuna Laloșu, care nu respecta măsurile de carantinare la domiciliu, dispuse de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești.

***

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate, zilnic, în perioada următoare pe raza întregului judeţ.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte corect masca de protecție, să nu se expună la riscuri!

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.