Meta
Realitatea Vâlceană

Au fost finalizate lucrările de modernizare a drumului Dozeşti – Fârtăţeşti – Roşiile. Beneficiile investiției Consiliului Județean

Drumul care străbate comunele Fârtăţeşti şi Roşiile a fost reabilitat pe un sector în lungime de 1,7 km, investiţie realizată de Consiliul Judeţean Vâlcea. DJ 676 A scurtează distanţa dintre aceste localităţi cu 20 km!

Au fost finalizate lucrările de modernizare a sectorului de drum în lungime de 1,7 km, pe DJ 676A, Dozeşti – Fârtăţeşti – Roşiile, drum care străbate comunele Fârtăţeşti şi Roşiile, investiţie realizată de Consiliul Judeţean Vâlcea. Pe acest sector de drum au fost executate lucrări de balastare, terasamente, podeţe tubulare şi turnare covor asfaltic.
„Este istorie, azi, acum, aici. Este pentru prima dată când se asfaltează un drum care leagă două localităţi vecine printr-o zonă cu uriaş potenţial agro-turistic. Oamenii nu vor mai ocoli 20 de km prin Tetoiu sau prin Lădeşti pentru a ajunge aici. Este meritul actualei conduceri a Consiliului Judeţean Vâlcea”, a declarat Nicolae Voicescu, primarul localităţii Fârtăţeşti.

Prezent la lucrările de asfaltare, preşedintele Constantin Rădulescu, a precizat că acest drum va fi unul modern, cu rigole, cu un tersament solid şi că „va deschide perspectivele turismului monahal şi agroturismului” în această parte de judeţ.

„Scriem istorie aici, scurtăm distanţele în judeţ. Se poate ajunge de la Grădiştea, din bazinul Olteţului spre est, spre lunca Oltului foarte uşor. Am reuşit anul trecut să facem drumul prin Perteşti, apoi Lădeşti – Glăvile şi de aici spre Drăgăşani. Acum DJ 676A, se asfaltează un drum care nu putea fi folosit de cei din Roşiile sau din Fârtăţeşti. Redăm astfel circulaţiei un nou drum judeţean care leagă patrimoniul acestei părţi de judeţ. Bisericile unicat din Roşiile, bisericile din Grădişte, cele din Fârtăţeşti, mănăstirea din Stăneşti. Nu mai adaug aici tranzitul de mărfuri, naveta pentru cei care lucrează în sud sau vestul judeţului. Distanţele în Vâlcea se scurtează, într-un moment când timpul înseamnă totul”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.