Autostrada Piteşti-Sibiu nu rezolvă problemele Vâlcii

Vâlcea îşi trăieşte destinul cu suspans. Judeţ sărac, zona noastră trăieşte de azi pe mâine, sperând în minuni, aşa cum sărmanul îşi pune ultimii lei pe un bilet la loto, crezând că îi va pune Dumnezeu milioanele de euro în cap cu care să-şi cumpere o soartă la care altfel nu ar avea acces. Vâlcea stă cu mâna întinsă şi capul plecat, făcându-şi cruci cu limba şi aşteptând miracolul Cenuşăresei. Aşa a fost mereu şi, la cum merg lucrurile, sunt şanse minime să se schimbe ceva.
Toată lumea se uită către autostrada Piteşti-Sibiu ca la minunea-minunilor. Se fac speculaţii, se dau pronosticuri cu privire la cât de mult ne va ocoli importanta arteră de circulaţie. Deja nu se mai pune problema dacă vom fi sau nu ocoliţi de autostradă, ci la câte zeci de kilometri se va afla Râmnicu Vâlcea de ea. Va fi ca şi cum te-ai uita la un ditamai tortul în vitrina unei cofetării însă, oricât ai încerca să-l atingi, nu vei putea trece niciodată de geam. Adică nu vom avea autostradă, chiar dacă aceasta va trece prin judeţul Vâlcea. Bine că nu au proiectat-o pe la Bălceşti, măcar ştiam o treabă.
Şi nu, nu autostrada nu ne va scoate din belele, oricât s-ar strădui analiştii de serviciu să vină cu argumente în acest sens. Problemele Vâlcii sunt prea profunde şi prea vechi pentru a le rezolva nişte asfalt. Noi avem probleme de mentalitate care nu se vindecă, oricâte viaducte şi tuneluri ar construi inginerii pe Valea Oltului. Aici sunt chestiuni care ţin de hoţie, întipărită în ADN-ul băştinaş încă de pe vremea lotrilor, care îi jefuiau pe timpuri pe călătorii rătăciţi prin aceste ţinuturi, altfel mândre şi incredibil de frumoase. Şi, sigur, e şi multă, multă prostie, sedimentată la vedere, asemenea straturilor de stâncă pe care cercetătorii pot citi milioane de ani şi ere întregi. Geologia prostiei ar putea fi o materie pentru care judeţul nostru ar putea oferi material practic din belşug. Altfel nu se explică, dragi cititori, cum îi mai putem încă tolera pe cei care ne fură de zeci de ani, explicându-ne doct că aşa este politica.
Oricâte autostrăzi ni s-ar promite, din păcate, vom rămâne la fel ca şi până acum. Când ne-a dat Dumnezeu munţi maiestuoşi, râuri limpezi, păduri bogate şi resurse se ne punem şi în cap, s-a gândit că ne-ajung peste măsură ca să o ducem bine neam de neamul nostru. Uite că nu am fost în stare să exploatăm nimic din toate astea. Acum ne agăţăm de autostrada-minune. Punem pariu că, şi dacă se face autostradă prin mijlocul Râmnicului, tot aşa vom fi? Măcar atunci ar mai face nişte bani bogaţii oraşului, care n-ar pierde ocazia să pună la cale nişte manevre cu terenuri. Cât despre noi, ceilalţi, rămânem cum am stabilit…
Anemona Tănase