Meta
Realitatea Vâlceană

Bărbat din Ghioroiu, reținut pentru FURT CALIFICAT: A sustras 10.000 lei din locuința unui bătrân din Stănești

Reținut pentru 24 de ore

În data de 11 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 de Poliție Rurală Măciuca au identificat un bărbat de 45 de ani, din comuna Ghioroiu, județul Vâlcea, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În aceeași zi, în jurul orei 16:00, o femeie a sesizat printr-un apel la 112 faptul că persoane necunoscute au sustras suma de 10.000 de lei din locuința unui bărbat în vârstă de 90 de ani, din comuna Stănești.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, au efectuat verificări și au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”. În urma cercetărilor, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată.

Pe baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.