Meta
Realitatea Vâlceană

Cârcoteli și șușoteli

Șoc! Dezvăluire senzațională în ședința consilierilor locali atunci când se discuta aprobarea bugetului organizării evenimentelor desfășurate sub genericul “Decembrie Magic”, 5 -31 decembrie 2014! Ei bine, primarul Matei a afirmat că evenimentele din decembrie 2013 nu s-au plătit nici acum! Oare chiar așa să fie? Nu punem la îndoială afirmațiile primarului Gigi Matei, însă săracii artiști care au prestat mocca anul trecut! Sau o fi plătit firma câștigătoare licitației organizării evenimentelor de-atunci, de pe vremea lui Frâncu?  „Consilierul Costel”, așa cum îl alintă mai multe persoane pe un consilier local PNL, a sărit imediat în apărarea „americanului” Damian, actual chiar mutat în SUA (declarat și pozat supărat pe administrația locală!), ca acesta să nu mai fie luat „la  caterincă” de răutăcioși, însă primarul Matei l-a cam pus la punct în secunda doi, și unde mai punem că, după spusele unora, avea și dreptate!

Să vedem ce-o mai fi și după evenimentele din decembrie 2014, însă să vedem partea bună, deocamdată se anunță „magice”! Iar asta e cel mai important!

……………………………………………………………….

Referitor la investițiile poloneze de sute de milioane de euro pe piața românească,  pe noi ne interesează în primul rând  județul nostru, așa că: „Partea interesantă: Pe prima poziție în clasament se află Uzinele Sodice Govora, cel mai mare producător de sodă calcinată din România, care a avut anul trecut afaceri de 70 milioane de euro. Cu toate acestea, compania a înregistrat, de departe, cea mai mare pierdere brută din clasament, aproape 32 milioane de euro. Compania a fost privatizată în 2002, când a fost achiziționată de grupul Bega. Patru ani mai târziu, proprietarul grupului, omul de afaceri Marius Cristescu, a vândut Uzinele Sodice Govora grupului polonez Ciech”, mare dreptate a avut cine-a afirmat asta, suntem noi de părere! Dumneavoastră ce credeți?

………………………………………………………………………………………………..

Degeaba tot „sapă groapa” unii, prin fel și fel de mijloace mai mult sau mai puțin ortodoxe, unui om foarte important din județ! Ei bine, liderii de la centru sunt foarte mulțumiți de activitatea sa, ba mai mult îl felicită și l-au asigurat să-și continuie proiectele liniștit că nu vor pleca niciodată urechea la tot felul de elucubrații din partea acelora care doar de asta sunt în stare, și de nimic altceva! Iar acest lucru va ieși la iveală cât de curând. Veți vedea!

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.