Meta
Realitatea Vâlceană

Cârcoteli și șușoteli

Așa cum bine ne amintim, validarea Guvernului Orban, acum trei luni, s-a făcut cu 240 voturi. La demitere au fost înregistrate 261!!! Deci, au cam votat moțiunea PSD și niscaiva pnl-iști(!?)… Sau care e treaba ?

……

“După respingerea alegerii primarilor în două tururi invit toate partidele democratice din Vâlcea la acțiune politică comună!”, a fost reacția liderului liberalilor din județul nostru. Vom vedea la alegeri rezultatul!

……

Tot mai “fabrică” unii fel şi fel de ipoteze despre primarul Gutău însă, realitatea e că la şedinţele Consiliului Local majoritatea punctelor de pe ordinea de zi sunt aprobate în unanimitate chiar şi de adversarii politici! La drept vorbind, chiar se vede că îşi dă toată silinţa şi conduce cu mână de fier şi simţ de răspundere, fiind ajutat şi de viceprimarii Râmnicului, iar asta nu poate decât să ne bucure pentru că şi oraşul nostru va avea o altă faţă odată cu finalizarea proiectelor pentru care se insistă atât de mult.
………

Am tot scris, şi noi şi alţii, despre tăierile ilegale din pădurile vâlcene. Au curs râuri de cerneală, iar „mafia” nu s-a oprit, ba din contră. „Mai uşor e să amendezi un amărât pe care-l prinzi cu lemne de foc, decât să opreşti maşinile de mare tonaj cu buşteni!”, zicea cineva care, după cum ne-am convins de multe ori, are şi dreptate! Tot mai sperăm ca lucrurile să intre pe făgaşul normal, altfel…

…..

În judeţul nostru parcă e o linişte apăsătoare: să fie chiar liniştea aceea dinaintea furtunii?! Că prea se feresc toţi să scoată o vorbă… Cert e că şi când va începe unul anume, forţat de împrejurări, doar nu din proprie iniţiativă, îi va „clătina” chiar şi pe cei mai aparent foarte stabili… cu legea-n mână, bineîneînţeles!

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.