Meta
Realitatea Vâlceană

Câteva șicane și replici acide în ședința consilierilor locali

N-au ieșit scântei cum se așteptau unii!

Miercuri, 26 noiembrie a.c., ora 13.00, la Primăria Râmnicului, consilierii locali au fost convocați în ședință ordinară, ordinea de zi fiind foarte lungă, aici aflându-se 26 de puncte care au fost supuse spre aprobare!

Exceptând contrele politice dintre primarul interimar Gigi Matei și consilierii ACL, ședința a decurs liniștit, fără prea multe obiecții fondate din partea Opoziției. La majoritatea proiectelor de hotărâre de pe ordinea de zi, consilierii „independenți” au votat pentru, așa că s-a văzut clar cum au decurs negocierile, cel puțin pentru ședința aferentă lunii noiembrie a.c.

Executivul local a aprobat contractarea unui credit bancar, credit ce va fi contractat în 2015 și urmează să fie rambursat eșalonat până în 2025

Așadar, în această ediție vom face referire la doar câteva puncte, iar aici ne ferim că a fost aprobată rectificarea bugetului local și a listei de investiții pe total surse de finanțare pentru anul 2014, a fost aprobat Raport și proiect de hotărâre privind organizarea evenimentelor desfășurate sub genericul “Decembrie Magic”, 5 -31 decembrie 2014, (trecem peste detaliile cu propunerile consilierului Ioniță referitoare la sponsorizări, lămurit de directorul economic al Primăriei Râmnicului cu stă treaba la acest capitol și pe bună dreptate) și continuăm cu aprobarea executivului local în ceea ce privește contractarea unui credit bancar, credit ce va fi contractat în 2015 și urmează să fie rambursat până în 2025. Conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea susține că 2015 va fi un an greu din punct de vedere financiar, iar singura soluție pentru ca Municipalitatea să poată asigura co-finanțările unor proiecte implementate prin Programul Operațional Regional este să contracteze un credit bancar.

Având în vedere că primăria are în derulare proiecte care necesită cofinanțări foarte mari, ceea ce înseamnă că în 2015 avem nevoie de 10 milioane de lei pentru anveloaparea blocurilor și de 9 milioane lei pentru moderrnizarea bazei de agrement din Ostroveni, solicitarea noastră va fi pentru 20 milioane de lei. Gradul de îndatorare al primăriei va fi de 18 % în primii doi ani de la contractare, iar din 2017 va începe să scadă“, a explicat directorul economic al Primăriei Râmnicului, Lăpadat, în ședința consilierilor locali.

Despre alte puncte dezbătute și aprobate în ședința consilierilor locali aferentă lunii noiembrie, vă vom relata în numărul viitor al publicației noastre! (A.T.)

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.