Meta
Realitatea Vâlceană

Comercializarea articolelor pirotehnice, controlată de ITM. Măsuri dispuse societăților pentru neconformități

În conformitate cu Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a derulat Acţiunea nr. 16 “Acţiune de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice”, acţiune materializată prin mai multe verificări care au vizat identificarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice privind respectarea prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, această acţiune a fost motivată de unele evenimente grave petrecute în anii anteriori în ţară şi străinătate care s-au soldat cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice, care au fost distruse în totalitate. Aceste evenimente au provocat mari pagube materiale şi chiar umane, repercusiunile făcându-se resimţite pe o suprafaţă considerabilă în jurul acestor depozite.
Alt motiv privind desfăşurarea acestei acţiuni a fost faptul că, în perioada sărbătorilor de iarnă s-au înregistrat cazuri frecvente de vătămări corporale produse prin utilizarea articolelor pirotehnice de către copii sub vârsta de 18 ani.

“În judeţul Vâlcea nu au fost identificate societăţi comerciale neautorizate care să deţină, transporte, manipuleze, depoziteze, comercializeze sau să folosească articole pirotehnice.
Au fost efectuate, la mai multe societăţi, 22 controale, iar pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 80 avertismente.
Au fost dispuse 80 de măsuri cu termene şi cu caracter permanent, cu privire la respectarea prevederilor legale, cum ar fi:
- afişarea autorizaţiilor în original sau copie – cu viza valabilă, la depozitele de materii explozive;
- respectarea permanentă a reglementărilor tehnice şi instrucţiunile producătorului;
- la achiziţionarea articolelor pirotehnice, urmărirea ca acestea să aibă inscripţionate în limba română, categoria, instrucţiunile de folosire, termen de garanţie şi pericolele;
- eliberarea ambalajelor sau a altor materiale din spaţiile pentru depozitarea articolelor pirotehnice;
- asigurarea semnalizărilor de ssm în mod corespunzător la depozitele de materii explozive;
- asigurarea mijloacelor corespunzătoare pentru combaterea şi stingerea incendiilor verificate la termen;
- asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi circulaţie în mod corespunzător;
- solicitarea vizării anuale a autorizaţiilor la termene sau returnarea acestora la I.T.M. Vâlcea în urma renunţării desfăşurării activităţilor cu articole pirotehnice.
Cu ocazia efectuării acestor controale, de asemenea au fost incluse şi aspecte privind verificarea la activităţile de supraveghere a pieţei – privind conformitatea produselor şi existenţa declaraţiilor de conformitate, precum şi verificări referitoare la modul de respectare a prevederilor legale privind protecţia împotriva extinderii şi contaminării cu virusul CORONA (COVID – 19).
În urma controalelor efectuate la societăţile menţionate mai sus, în judeţul Vâlcea nu au fost întâlnite situaţii deosebite şi nici nu au fost semnalate astfel de situaţii”, a declarat Ion Tănăsoiu, inspector șef al ITM Vâlcea.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.