Meta
Realitatea Vâlceană

Conflict spontan între doi bărbați din Roești. Agresorul, reținut pentru lovire

BĂRBAT REȚINUT PENTRU LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Lăpușata, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu au reținut pentru 24 de ore, un bărbat din comuna Roești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

La data de 6 aprilie a.c., polițiștii au reținut un bărbat de 51 de ani, care ar fi agresat fizic o altă persoană, în comuna Roești, pe fondul unui conflict spontan.

În fapt, în noaptea de 2 aprilie a.c., persoana bănuită și victima, un bărbat de 37 de ani, din Pesceana, se aflau în Roești, la locuința unei cunoștințe, iar la un moment dat între cei doi bărbați ar fi izbucnit un conflict, aceștia lovindu-se reciproc cu pumnii, ulterior victima fiind lovită și cu un obiect contondent, rezultând vătămarea acesteia.

Polițiștii au deschis un dosar penal, iar în urma investigațiilor efectuate, persoana bănuită a fost reținută, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.