Meta
Realitatea Vâlceană

Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea: SÂMBĂTĂ, ÎMPOTRIVA DAR ȘI PENTRU!

“Sâmbătă, 9 iunie 2018, alături de peste 3000 de colegi pesediști din județul Vâlcea, voi fi prezent în Piața Victoriei pentru că România nu poate fi lăsată să devină captivă terorii.
Maine vom fi prezenți în Piața Victoriei pentru a manifesta ÎMPOTRIVA, dar și PENTRU! Vom manifesta ÎMPOTRIVA celor care prin abuz, prin tot felul de strategii și presiuni, cred că pot instala în România un regim ilegitim, altul decât cel votat liber în 2016 de către români.
Mâine vom manifesta ÎMPOTRIVA celor care cred că legile nu trebuie făcute în Parlament, ci în tot felul de laboratoare obscure și care încearcă să se joace cu mințile românilor.
Mâine vom manifesta ÎMPOTRIVA celor care cred că România trebuie condusă din afara țării și ÎMPOTRIVA celor care își denigrează țara plângându-se pe la tot felul de curți străine despre tot felul de presupuse abuzuri. Și pentru că a venit vorba, mâine vom manifesta ÎMPOTRIVA abuzurilor și a celor care le comit și cred că ne pot intimida.
Mâine vom manifesta ÎMPOTRIVA celor care vor să vorbim în șoaptă, de teamă că am putea fi ascultați și vorbele noastre ar putea fi interpretate.
Ei bine, sâmbătă, 9 iunie 2018, vom manifesta și PENTRU o Românie liberă și prosperă, PENTRU liniște în țară, PENTRU solidaritate între generațiile care construiesc România de mâine sau au construit-o pe cea de azi, PENTRU libertate și democrație.
Mâine vom manifesta PENTRU respectarea voinței legitime a poporului roman, care prin votul său a învestit cu încredere un Guvern și un Parlament, care trebuie să acționeze în logica binelui pentru oameni.
România este un singur stat și vom manifesta PENTRU ca statul paralel să se risipească și odată cu el tot răul pe care l-a adus”, a transmis prin intermediul unui comunicat, Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.