Meta
Realitatea Vâlceană

Controale inopinate la medicii de familie din Ostroveni și Nord. CAS continuă controalele și la alte cabinete

Marți, 12 iulie 2022, conducerea CAS Vâlcea a efectuat un control inopinat la medicii de familie care derulează relații contractuale cu instituția, fiind verificat modul în care aceștia respectă programul de lucru declarat pentru activitatea la cabinet. Au fost vizate cabinetele medicilor de familie din zona Ostroveni și Nord.

„Nu au fost aplicate măsuri corective, toți medicii verificați erau prezenți la datorie, potrivit programului declarat și afișat la cabinet. În discuțiile cu medicii, au fost făcute recomandări specifice acestei perioade (evitarea aglomerării la cabinet, programarea orară riguroasă a asiguraților pentru acordarea serviciilor medicale evitându-se timpii de așteptare inutili, asigurarea logisticii necesare pentru sălile de așteptare de la cabinete, etc.). Asigurăm populația județului că instituția noastră va continua seria controalelor la toți furnizorii de servicii medicale de pe raza județului, manifestând toleranță zero la abaterile furnizorilor de la respectarea obligațiilor contractuale asumate prin contract sau de la standardele de calitate pe care trebuie să le ofere asiguraților cu ocazia furnizării serviciilor medicale”, informează conducerea CAS Vâlcea.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.