Meta
Realitatea Vâlceană

Cristian Buican dorește introducerea unor criterii obiective pentru aprobarea proiectelor primăriilor din PNDL

Lansarea etapei a II-a a Programului Naţional de Dezvoltare Locală prin OUG 6/2017 prin care vor fi finanţate 9.500 de noi proiecte în vederea modernizării infrastructurii locale l-a determinat pe deputatul Cristian Buican să iniţieze demersurile parlamentare în vederea transparentizării procesului de aprobare a noilor proiecte. În data de 27.02.2017, parlamentarul liberal a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene o interpelare prin care i-a solicitat doamnei Sevil Shhaideh criteriile pe baza cărora vor fi aprobate noile proiecte ale administraţiilor publice locale din etapa a II-a a PNDL 2017-2020.
Demersul deputatului Cristian Buican vine să preîntâmpine eventualele nemulţumiri ale reprezentanţilor administraţiilor publice locale şi are rolul de a transparentiza procesul de aprobare a noilor proiecte din PNDL. În opinia deputatului Cristian Buican, acţiunea celor de la PSD de a comasa Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice cu cel al Fondurilor Europene ar trebui să reprezinte un prim pas în corelarea procedurilor de accesare a fondurilor europene cu cele de la bugetul de stat, în special a celor pentru dezvoltare. Acest proces de corelare a procedurilor de accesare şi cheltuire a fondurilor ar trebui să meargă în direcţia de a simplifica procedurile privind accesarea fondurilor europene pentru localităţi şi, totodată, de a transparentiza procesul de alocare şi cheltuire a fondurilor de la Minister. Parlamentarul Cristian Buican consideră că în acest moment procedura pentru accesarea şi cheltuirea fondurilor europene este una mult prea strictă şi rigidă, mai ales în comparaţie cu accesarea şi cheltuirea fondurilor de la buget şi este de părere că o corelare a acelor două proceduri ar aduce beneficii importante privind predictibilitatea finanţării proiectelor de dezvoltare locală.
Sper ca un lucru benefic precum aprobarea unei noi etape din PNDL, care reprezintă principala sursă de dezvoltare a infrastructurii în localităţile României, să nu se transforme într-un mecanism politic, de şantaj la adresa primarilor, din partea celor de la PSD. Tocmai de aceea, am iniţiat acest demers parlamentar de a solicita transparentizarea procedurii de aprobare a noilor proiecte prin introducerea unor criterii clare pentru aprobarea noilor proiecte din etapa a II-a din PNDL. Ţinând cont că în noua structură ministerială au fost comasate Ministerul Fondurilor Europene şi cel al Dezvoltării, cred că ar fi oportun să existe o oarecare corelare a procedurilor de accesare şi cheltuire a fondurilor, indiferent că ele provin din fonduri europene sau de la buget. În acest moment criteriile sunt mult prea rigide la fondurile europene şi netransparente la cele de la buget. Voi urmări cu maxim interes procesul de alocare a fondurilor din etapa a II-a din PNDL, iar dacă va fi nevoie, în calitate de preşedinte al Comisiei de administraţie publică din Camera Deputaţilor o voi convoca de doamna viceprim-ministru Shhaideh la Parlament pentru explicaţii, conform art. 55, din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Doresc să le reamintesc edililor că au termen 30 de zile, de la publicarea Legii Bugetului de Stat în Monitorul Oficial, să depună solicitările privind proiectele în derulare şi, cel mai important, să depună noi proiecte pentru perioada 2017-2020”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.