Meta
Realitatea Vâlceană

Cristian Buican propune repartizarea fondurilor publice pe criterii obiective, care să urmărească o strategie coerentă de dezvoltare a judeţului

​Analiza repartiţiei fondurilor publice de la Consiliul Judeţean Vâlcea spre UAT-uri în perioada 2008-2018 (document ataşat) ne arată că indiferent de majoritatea politică ce a condus acest judeţ în ultimii 10 ani, distribuţia fondurilor publice a avut un important caracter politic. Astfel, indiferent de perioada analizată sau de majoritatea politică ce a asigurat conducerea CJ Vâlcea, în ultimii 10 ani, repartiţia fondurile publice de către Consiliul Judeţean către localităţi a fost întotdeauna subiectivă, stârnind nemulţumire şi frustrare în rândul majorităţii primarilor. Trebuie menţionat faptul că din ultimii 10 ani, PSD a condus acest judeţ peste 8 ani, iar PNL aproape doi ani.
​Pe această cale, acum, în Anul Centenar, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, propune decidenţilor de la Consiliul Judeţean Vâlcea o formulă onestă şi echilibrată de repartiţie a fondurilor publice, ce poate fi aplicată de anul viitor, pe termen lung. Concret, deputatul Cristian Buican propune ca sumele destinate pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală să fie repartizate în funcţie de numărul de locuitori ai fiecărui UAT, asigurând astfel o dezvoltare unitară a judeţului. În ceea ce priveşte fondurile repartizate pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată, destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, propune repartizarea întregii sume alocate de Guvern anual exclusiv primăriilor.
​Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, este conştient că sumele repartizate în fiecare an de Consiliul Judeţean nu sunt suficiente pentru acoperirea necesarului de finanţare al tuturor localităţilor, însă consideră că o alocare a fondurilor pe baza criteriilor propuse de el ar asigura predictibilitate, transparenţă şi o dezvoltare echilibrată a tuturor localităţilor.
​„Din analiza repartiţiei fondurilor publice de către CJ către primării din perioada 2008-2018 se observă foarte clar că anumite localităţi au fost avantajate şi altele dezavantajate, de obicei pe criterii politice. Chiar dacă sunt conştient că primarii PNL au fost mai mereu dezavantajaţi, îmi doresc să trecem peste aceste lucruri şi măcar acum, în Anul Centenar, să ne punem toţi de acord asupra unei metode oneste de repartiţie a fondurilor publice, pentru a asigura o dezvoltare unitară a judeţului. De aceea propun o modalitate de repartiţie corectă a fondurilor publice, pentru a nu mai avea, an de an, discuţii şi acuze pe acest subiect. Dacă dăm toţi banii de drumuri localităţilor, sumele alocate fiecăreia se vor dubla, cel puţin. În privinţa fondurilor destinate pentru achitarea arieratelor, susţinerea programelor de dezvoltare locală şi cofinanţare, acolo se pot aloca fondurile în funcţie de numărul de locuitori, echilibrat, onest şi corect. Am observat că cei din conducerea CJ Vâlcea nu au ţinut nici în acest an cont de solicitările noastre şi de aceea propun ca de acum să stabilim o metodă de repartiţie pentru anul viitor şi de ce nu pentru următorii 10 ani” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.