Meta
Realitatea Vâlceană

Cu 240 voturi pentru, Guvernul Orban a primit votul de învestitură al Parlamentului!

Luni, 4 noiembrie 2019, Guvernul Ludovic Orban a trecut de votul Parlamentului. A primit 240 de voturi. PSD a boicotat ședința, în încercarea de a nu asigura cvorumul necesar votului. Nu au fost prezenți nici președinții celor două camere ale Parlamentului, iar ședința a fost condusă de senatoarea PNL Alina Gorghiu.
Guvernul a trecut cu 240 de voturi. Avea nevoie de 233 de voturi pentru a trece. Chiar dacă nu au participat la ședința de plen, președinții celor două camere ale Parlamentului au asistat la numărătoarea voturilor.
Guvernul Orban a depus jurământul la Cotroceni, la ora 19.00. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea guvernului.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a membrilor Guvernului, la Palatul Cotroceni.
Elena Hărătău, Cristina Burciu și Eugen Gioancă sunt parlamentarii PSD care au votat pentru învestirea Guvernului Orban! De la Pro România au votat pentru Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Georgian Pop, Emilia Meiroșu, Mircea Baniaș, Liviu Balint și Florea Damian.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.