Meta
Realitatea Vâlceană

Curent mai ieftin pentru peste 3000 familii din Vâlcea, printr-un proiect al Consiliului Județean

“Ieftinim curentul…pentru peste 3.000 de familii din Vâlcea!
Iată cum vom face…

3.242 de dosare de finanțare depuse la Ghișeul Unic de Eficiență Energetică Vâlcea au fost analizate, într-un timp record, de colegii mei din Consiliul Județean Vâlcea.

Este vorba despre solicitări de finanțare printr-un program destinat persoanelor vulnerabile (persoane cu venituri mici și persoane cu handicap), un program finanțat prin PNRR, care oferă oportunități esențiale pentru modernizarea infrastructurii și reducerea consumului energetic.

Din totalul de 3.242 de dosare depuse de operatorii acreditați, 3113 au fost aprobate și 129 de dosare au fost respinse.
Beneficiarii finali vor primi un sprijin financiar în valoare de 10.000 de euro, respectiv:
- un voucher de 5000 euro pentru panouri fotovoltaice
- un voucher de 5000 euro pentru baterii de stocare a energiei.

Suntem primii din țară care am încheiat această procedură prin care oamenii vor primi acest sprijin financiar important, care îi va ajuta să plătească mai puțin la facturile de energie.

Le mulțumesc și îi felicit pe colegii mei din Consiliul Județean Vâlcea pentru toată munca depusă!”, a declarat Constantin Radulescu, presedintele Consiliului Județean Vâlcea.

8 Comments for “Curent mai ieftin pentru peste 3000 familii din Vâlcea, printr-un proiect al Consiliului Județean”

  1. This site is really a walk-through for all the data you needed about this and didn’t know who to ask. Glimpse here, and you’ll definitely uncover it.

  2. I have been examinating out a few of your stories and it’s nice stuff. I will make sure to bookmark your website.

  3. Hello there! Quick question that’s totally off topic. Do you know how to make your site mobile friendly? My blog looks weird when viewing from my iphone4. I’m trying to find a theme or plugin that might be able to fix this problem. If you have any recommendations, please share. Appreciate it!

  4. fantastic points altogether, you simply gained a new reader. What would you suggest about your post that you made some days ago? Any positive?

  5. You have remarked very interesting points! ps decent website .

  6. Great line up. We will be linking to this great article on our site. Keep up the good writing.

  7. It?¦s in point of fact a nice and useful piece of info. I?¦m glad that you simply shared this useful information with us. Please stay us up to date like this. Thanks for sharing.

  8. Köp GBL online hos GBL TILL SALU– din pålitliga källa för högkvalitativ GBL i Sverige och hela Europa. Vi erbjuder 99.9 ren GBL-vätska med snabb, säker och diskret leverans. Oavsett om du använder GBL för industriell rengöring eller forskning, är vår produkt pålitlig och effektiv. GBL Shop EU är känd för utmärkt kundservice, snabba leveranser och flera betalningsalternativ, inklusive kryptovalutor som Bitcoin, Ethereum och USDT. Beställ GBL online idag och dra nytta av våra rabatter för kryptobetalningar. Vi levererar tryggt till hela Europa.

Leave a Reply

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.