Meta
Realitatea Vâlceană

Datorită implicării primarului Dediu şi administraţiei locale: Localitatea Păuşeşti Măglaşi va avea în totalitate apă, canalizare şi asfalt

În această perioadă, la Păuşeşti Măglaşi, s-a finalizat şi licitaţia pentru desemnarea constructorului care se va ocupa de amenajarea trotuarelor pe ambele sensuri ale drumului naţional, pentru asigurarea unui trafic pietonal în condiţii de siguranţă.
Este un proiect al meu de suflet, care vine după finalizarea lucrărilor de înfiinţare a reţelei de apă şi canalizare. Avem o zonă care nu arată bine, unde cetăţenii circulă pe marginea şoselei, ceea ce este destul de periculos. Chiar dacă, în principiu, au fost amânări ale licitaţiei pentru că am avut contestaţii, abia acum s-a stabilit firma câştigătoare şi demarăm lucrările”, a mai afirmat primarul Dediu.

Doar 7 km de drum mai sunt de asfaltat

Mare parte a infrastructurii este deja rezolvată la Păuşeşti Măglaşi. Mai avem de asfaltat 7 kilometri de uliţe şi drumuri. Am făcut o situaţie de lucrări pe care o voi depune la Ministerul Dezvoltării pe O.G.28, cu finanţare în perioada 2017 – 2020, pentru că ni s-a cerut şi o prognoză a investiţiilor în această perioadă. Reţea de apă este aproape în toată comuna, mai avem o extindere de aproximativ 2,5 kilometri. Însă, pentru acest tronson am făcut ridicările topografice, urmând să le depunem la Ministerul Dezvoltării, iar proiectul va fi o prioritate. În situaţia în care nu se va finanţa, suntem hotărâţi să realizăm investiţia cu fonduri alocate din bugetul local. Canalizare avem doar pe 7 kilometri, în zona drumului naţional, dar suntem prinşi în proiectul european al Asociaţiei de Dezvoltare ADI Apa Vâlcea şi s-ar putea ca, din acest an să ne apucăm de lucrări. Astfel, localitatea va beneficia pe toată lungimea conductei de apă şi de reţea de canalizare. Până în 2020, localitatea Păuşeşeti Măglaşi va avea în totalitate apă, canalizare şi asfalt”, a explicat primarul Alexandru Dediu.

Dezvoltarea turismului, prioritate pentru Păușești Măglași

Primarul Dediu a mai spus că și-ar dori ca drumul mănăstirilor și drumul stațiunilor să devină drumuri turistice, deoarece zona se pretează doar la turism, traseele acestor drumuri fiind extrem de spectaculoase și atrăgătoare, vor apărea pensiuni și, astfel, zona va atrage automat investitori în turism.

Alexandru Dediu: „Se va construi un pod între comuna Vlădeşti şi comuna Păuşeşti Măglaşi care să dureze peste 100 de ani”

În urma documentaţiilor făcute de Primăria Păuşeşti Măglaşi, din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului s-au alocat fonduri pentru refacerea podului: „Am întocmit documentaţia pentru situaţii de urgenţă de unde ni s-au repartizat sumele de bani necesare pentru construirea podului. Am întocmit proiectarea şi suntem în faza de licitaţie, astfel că, în acest an vom construi un pod între comuna Vlădeşti şi comuna Păuşeşti Măgalşi, care să dureze peste 100 de ani”, a conchis primarul Alexandru Dediu.
Anemona TĂNASE

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.