Meta
Realitatea Vâlceană

De dragul criticii cu orice preț, nu văd bârna din ochii lor

Un fost secretar de stat a cărui experiență ministerială nu depășește, ca durată, timpul de staționare a unui tren personal în halta Slăvitești, a venit zilele trecute la Rm.Vâlcea pentru a ne da lecții de economie politică. În expozeele sale a susținut că economia județului Vâlcea se îndreaptă spre dezastru și că deja am ajuns în prăpastie, întărind astfel susținerile pe canalele media ale colegilor săi locali. O vorbă n-a scos domnul fost ministru despre faptul că toate guvernele care s-au succedat din 2005 și până în 2012 n-au urmărit decât dezvoltarea preferențială a unor zone, ignorând cu obstinație restul țării. Polarizarea economiei românești doar în capitală și în alte câteva județe a fost fenomenul decisiv în starea realităților actuale, guvernele respective preferând să se cantoneze în zone restrânse favorizate de o infrastructură mai bună.

Nu știu pe ce informații s-a bazat stimabilul fost ministru când a cântat prohodul județului Vâlcea. Pentru o eventuală corectură de imagine apocaliptică, vreau să-i spun că Vâlcea nu se regăsește deloc între primele 10 județe aflate în topul sărăciei la nici unul dintre indicatorii urmăriți de către „analiștii” portocalii – gălbui, adică nici la valoarea PIB-ului ori salariul mediu net și nici la rata șomajului pe județe. Vâlcea se găsește pe un loc de mijloc între județele țării în ceea ce privește valoarea PIB pe cap de locuitor, valoare care în ultimul an de referință 2013 a fost de 24.218 lei.

Bineînțeles, ținta atacurilor este îndreptată spre forțele politice aflate astăzi la guvernare, iar la nivelul județului Vâlcea este luată în cătare administrația publică județeană. Corul bocitoarelor nu ține seama de faptul că noi, Consiliul Județean, am derulat, singuri sau în parteneriat cu consiliile locale peste 130 de proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă în valoare de peste 700 milioane euro care au schimbat în bine condițiile de viață ale celor pentru care am elaborat proiectele și care au adus valoare adăugată în cadrul comunităților. În pachetul bogat de documentații am avut proiecte de mediu, de dezvoltare, modernizare sau reabilitare a infrastructurii, proiecte de dezvoltare și promovare a turismului, de incluziune socială, de dezvoltare a resurselor umane și așa mai departe.

În pledoariile critice ale domnilor „anti-contra” sunt aduse obsesiv pe tapet problemele conjuncturale de la OLTCHIM, de parcă ele, aceste probleme ar fi apărut odată cu preluarea guvernării de către executivul condus de Victor Ponta. Se feresc să spună că OLTCHIM – campionul local al economiei județului Vâlcea – traversează o istorie dramatică și sinuoasă începând din anul 2005. Prăbușirea OLTCHIM-ului nu s-a produs în ultimii doi ani, ci a intrat vertiginos pe pantă încă din primul an de putere executivă a Guvernului condus de Emil Boc. Până atunci, regresiv ce-i drept, producția realizată la OLTCHIM acoperea peste 65% din PIB-ul județului, pentru ca, în 2011, rulajul economico-financiar al aceluiași OLTCHIM să se prăbușească, iar aportul său în economia județului să ajungă doar la 5,6%.

Ca să-i liniștesc pe vajnicii strigători de previziuni apocaliptice, vreau doar să le mai spun că OLTCHIM nu va deveni marfă de vânzare la fier vechi și că au apărut deja perspective încurajatoare. La începutul lunii septembrie au fost repornite instalațiile oxo-alcooli și, tot în această perioadă, s-a încheiat evaluarea activelor combinatului, creîndu-se astfel condițiile necesare pentru etapa de reorganizare în vederea preluării OLTCHIM de către un investitor strategic.

Dr.ing. Ion Cîlea, președintele Consiliului Județean Vâlcea

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.