Meta
Realitatea Vâlceană

Deputatul Eugen Neață: LEGE foarte bună pentru CONDUCĂTORII AUTO!

Miercuri, 12 iunie 2019, în ședința de plen a Camerei Deputaților (cameră decizională) a fost dezbătută și votată inițiativa legislativă Pl-x 729/2018 – Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgentă a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Măsura legislativă propusă are ca obiect de regelementare clarificarea perioadelor de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice și a condițiilor privind suspendarea, prevăzute de legislația în vigoare.
Prin instituirea acestui mecanism de reducere a perioadelor de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, se acordă posibilitatea cetățenilor de a-și recupera, în anumite condiții, dreptul de aconduce/permisul, pentru anumite fapte, limitativ prevăzute de lege, degrevând instanțele de judecată de plângeri contravenționale.
De asemenea, prin măsura propusă se are în vedere gradualitatea sancțiunilor, cetățeanul putând să-și recupereze dreptul de a conduce, cu o suspendare pentru o perioadă mai scurtă, în anumite condiții, fără a mai apela la instanță, fără costuri și avocați.
Reglementarea măsurilor de reducere a perioadelor de suspendare a dreptului de a conduce un autovehicul este o facilitate acordată cetățeanului în spiritul și litera Constituției privind liberă circulație. Nu în ultimul rând, măsura propusă pune în acord OUG nr. 195/2002, modificată succesiv cu HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care a suferit de asemenea, modificări, ca urmare a transpunerii unor Directive Europene.

Art.I. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 103, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) În cazul în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai săvârşeşte, într-un interval de două luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o nouă faptă prevăzută la art.100 alin.(3), art.101 alin.(3) şi art.102 alin.(3) perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile”.

2. Articolul 104 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art.104.- (1) La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşita fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

(2) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;
b) a obţinut permisul de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei.
(3) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, pentru săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptelor prevăzute la art.101 alin.(3), art.102 alin.(3) lit.a) şi art.103 alin.(l) lit.c). Pentru fapta prevăzută la art.102 alin.(3) lit.e), perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului:
a) dacă depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu 70 km/h;

b) dacă depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu mai mult de 70 km/h, doar dacă fapta a fost săvârşită o singură dată în 12 luni.

4) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 45 de zile, la cererea titularului, în cazul prevăzut la art.103 alin.(2) şi la art.l 18 alin.(5).

(5) Dispoziţiile alin.(3) şi (4) se aplică în mod corespunzător şi cazului prevăzut la art.l041 alin.(l), în situaţia în care faptele respective fac parte din cele prevăzute la art.101 alin.(3), art.102 alin.(3) lit.a) şi e), art.103 alin.(l) lit.c), art. 103 alin.(2) şi art. 118 alin.(5).

(6) Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:
a) a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
b) a fost implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se află sub influenţa alcoolului;
c) sancţiunea contravenţională complementară s-a dispus ca urmare a
neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune.

3.După articolul 104 se introduce un nou articol, art.104 indice 1, cu următorul cuprins:„Art.104 .- (1) În cazul săvârşirii a două sau a mai multor contravenţii care atrag şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce, constatate prin acelaşi process verbal, perioada de suspendare se calculează prin însumarea perioadelor prevăzute pentru fiecare faptă, fară ca aceasta să depăşească 90 de zile.
(2) Când o persoana căreia i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o faptă prevăzuta cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârşeşte, în perioadă în care are drept de circulaţie, o nouă contravenţie pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică suprapunerea perioadelor de suspendare dispuse pentru fiecare contravenţie.
3)Dacă o persoană căreia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârșește, în perioada în care are drept de circulație, în timpul valabilității dovezii de reținere a permisului de conducere, o nouă contravenție pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică distinct perioade de suspendare pentru fiecare contravenție.
4) Prevederile alin.(2) și (3) se aplică şi în cazul suspendării exercitării dreptului de
a conduce prevăzut la art.103 alin.(l) lit.c).”

Art.II. – În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi,
Guvernul modifică şi completează Regulamentul de aplicare a Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.876 din 26 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzător modificărilor şi completărilor dispuse în prezenta lege.
Art.III.- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se republică în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

“Mulțumesc colegilor pentru votul dat și pentru susținerea acestei importante inițiative!
Partidul Social Democrat este și va rămâne conectat la problemele românilor și României, prin noi, cei pe care i-ați trimis în Parlament să vă reprezinte!“, a declarat deputatul Eugen Neață.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.