Meta
Realitatea Vâlceană

Distribuirea ajutoarelor alimentare, amânată din cauza firmei care a câștigat licitația

• Beneficiarii ajutoarelor alimentare mai au de așteptat pentru a putea intra în posesia alimentelor de la Uniunea Europeană deoarece firma care se ocupă de distribuirea acestora nu a livrat produsele în data de 14 decembrie, așa cum a anunțat!
Dacă ar fi primit ajutoarele în data de 14 decembrie, Primăria Râmnicu Vâlcea ar fi început distribuirea către beneficiari, însă în această situație, reprezentanții primăriei îi îndeamnă pe râmniceni să ceară explicații la Prefectură.

Beneficiarii ajutoarelor alimentare, debusolați, trambalați de la Primăria Râmnicului la Prefectură

Întrucat alimentele comunitare din cadrul POAD nu au fost transferate depozitului local Râmnicu Vâlcea începand cu 14 decembrie, așa cum a  anunțat Instituția Prefectului Vâlcea, data la care va începe efectiv distribuirea către beneficiarii din municipiu este necunoscută. Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va putea comunica o data clară numai după ce aceste produse îi vor fi livrate de la nivel județean. Cei interesați sunt rugați să se adreseze pentru lămuriri Instituției Prefectului Vâlcea”, a transmis, printr-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului, Daniel Ionescu.

Potrivit afirmațților prefectului de Vâlcea, Dumitru Cornoiu, firma din Gorj care a câștigat licitația pentru distribuirea alimentelor în județul Vâlcea nu a anunțat până în prezent când va putea livra primele pachete cu ajutoare.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.