Meta
Realitatea Vâlceană

Doi minori de 14 și 15 ani, din Râmnic, REȚINUȚI pentru FURT CALIFICAT!

REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE!

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut doi tineri pentru 24 de ore, aceștia fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în dimineața zilei de 28 decembrie 2024, o femeie a apelat serviciul de urgență 112 pentru a anunța furtul sumei de 3000 de lei din autoturismul său.
La fața locului, o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea a demarat cercetările și a confirmat cele sesizate, deschizând un dosar penal pentru „furt calificat”.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat doi minori bănuiți de comiterea faptei, în vârstă de 14 și 15 ani, domiciliați în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Aceștia au fost conduși la sediul Poliției pentru audieri, iar în cadrul cercetărilor s-a stabilit că aceștia ar mai fi comis un furt similar pe 5 ianuarie 2025, cauzând un prejudiciu de 1000 de lei.
În urma administrării probatoriilor, față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței pentru luarea dispunerea legale corespunzătoare.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale ale celor doi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

2 Comments for “Doi minori de 14 și 15 ani, din Râmnic, REȚINUȚI pentru FURT CALIFICAT!”

  1. Hi! I’m at work browsing yokur blog from myy nnew iphone!

    Justt wantred tto saay I loove readinng your blog annd look foorward to aall your
    posts! Keepp up thhe outstanding work!

  2. jav

    Great blog here! Alsoo your sitge loadrs uup vesry fast!
    Whatt host aree you using? Can I gett your affiliate link to your host?

    I ish mmy weeb site loadesd uup ass fast as yours lol

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.