Meta
Realitatea Vâlceană

Două EVENIMENTE festive organizate de PRIMĂRIA RÂMNICULUI, în CINSTEA Zilei Internaționale a PERSOANELOR VÂRSTNICE

Primăria municipiului organizează în primele zile ale lunii viitoare două evenimente festive în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, marcată pe 1 octombrie: premierea a 44 de cupluri de râmniceni la aniversarea a 50 de ani de căsnicie, precum și sărbătorirea a 14 nonagenari cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor.

Acestea sunt doar câteva dintre măsurile în favoarea seniorilor din Râmnic pe care administrația municipală le are în derulare de mai mulți ani. Printre ele se numără transportul gratuit de care pensionarii beneficiază pe autobuzele ETA (cu o medie lunară de 52.800 de călătorii efectuate), accesul gratuit al pensionarilor din oraș la Ștrandul Ostroveni în zilele de luni până joi (în sezonul estival 2024 înregistrându-se 13.500 de astfel de vizite), Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, din administrarea Primăriei (cu o capacitate de 75 de beneficiari și care găzduiește în prezent 73 de persoane în condiții excepționale) sau cele 5 cluburi ale pensionarilor din cartierele Ostroveni, Petrişor, Nord şi Traian.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Municipiului urează tuturor seniorilor din Râmnic să aibă parte de o bătrânețe liniștită, cu sănătate și fără griji, bucurându-se de dragostea celor dragi și de respectul întregii comunități!

5 Comments for “Două EVENIMENTE festive organizate de PRIMĂRIA RÂMNICULUI, în CINSTEA Zilei Internaționale a PERSOANELOR VÂRSTNICE”

  1. Goodd day! I coud have swofn I’ve been too this website bevore buut aftter checking
    through sme of thee posxt I realizxed it’s neww
    to me. Nonetheless, I’m definitly hazppy Ifound it and I’ll bbe
    bookmardking annd checking back often!

  2. Today, I went to the beachfront with my children. I found a sea shell and gave it to my 4 year old daughter and said “You can hear the ocean if you put this to your ear.” She put the shell to her ear and screamed. There was a hermit crab inside and it pinched her ear. She never wants to go back! LoL I know this is completely off topic but I had to tell someone!

  3. I am not very great with English but I come up this very leisurely to read .

  4. BEST PRIVATE PROXIES – Top level good quality, Boundless data transfer rate, 1000 mb/s superspeed, 99,9 uptime, Non constant IP’s, No utilization disadvantages, A variety of subnets, USA and also The eu proxies – Decide to buy Nowadays – https://DreamProxies.com

  5. yeah bookmaking this wasn’t a high risk decision great post! .

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.