Meta
Realitatea Vâlceană

EVENIMENT PRIVAT ÎNTRERUPT DE POLIȚIȘTI! Amenzi pentru nerespectarea stării de alertă

La data de 20 februarie a.c. polițiștii vâlceni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă și reducerea efectelor generate de pandemia de Covid-19.

Astfel, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Milcoiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la căminul cultural din satul Urși are loc un eveniment privat (botez), fiind identificate 26 de persoane.

Polițiștii au aplicat 26 de sancțiunii contravenționale conform Legii 55/2020, în valoare de 4.500 de lei, iar evenimentul a fost întrerupt.

Reamintim faptul că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Totodată, este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00, cu unele excepții expres prevăzute de lege.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.