Meta
Realitatea Vâlceană

Femeie de 36 de ani, depistată de poliţişti după ce a furat bani şi aur dintr-un apartament din Râmnic

Polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea și Poliției orașului Horezu sprijiniți de luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale au depistat și reținut o femeie de 36 de ani, bănuită de furt calificat.

La data de 26 martie a.c., polițiștii au depistat, în doar câteva ore de la comiterea faptei, o persoană bănuită că ar fi intrat cu forța într-o locuință din Râmnicu Vâlcea și ar fi sustras bani și aur. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore.
În fapt, la aceeași dată, polițiștii au fost sesizați de persoana vătămată cu privire la faptul că, din locuința de pe raza municipiului, în cursul dimineții, i s-au sustras în 1.500 de lei, 150 de euro și 3 grame de aur.
Investigațiile au fost demarate imediat, iar femeia a fost depistată pe raza orașului Horezu, pe Drumul Național 67, la volanul unei mașini, fiind însoțită de alte 4 femei, cu vârste cuprinse între 26 și 42 de ani, care, de asemenea ar fi participat la furt.
Banii au fost recuperați și predați persoanei vătămate. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, femeia de 36 de ani, a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unității de parchet cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.