Meta
Realitatea Vâlceană

Handbalistele şi angajaţii Sport Club Municipal intră în şomaj tehnic

Ca urmare a situaţiei actuale şi în consecinţa dispoziţiilor emise de către Guvernul României, în conformitate cu Hotărârea nr. 4/24.03.2020 a Consiliului de Administraţie al Sport Club Municipal, contractele de activitate sportivă se suspendă pe perioada stării de urgenţă, iar sportivele şi personalul clubului vor avea dreptul la o indemnizaţie de maximum 75% din salariul mediu brut pe economie (respectiv aproximativ 4.000 lei).

În ceea ce priveşte personalul din instituţiile de cultură din administrarea Consiliului Local Municipal – Teatrul Municipal ”Ariel” şi Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – s-a dispus, într-o primă etapă, efectuarea tuturor concediilor restante din anul 2019, după care, dacă situaţia actuală persistă, se va aplica o măsură similară.
Aceleaşi dispoziţii privind efectuarea concediilor restante şi, ulterior, a celor ce corespund perioadei deja trecută din anul în curs, au fost date şi pentru funcţionarii din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.