Meta
Realitatea Vâlceană

Imediat după Paşte, veste proastă pentru 10 tineri: 10 hakeri vâlceni, condamnaţi la închisoare cu executare

În data de 23 aprilie, pe numele celor 10 hackeri au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, ei fiind ridicaţi de mascaţi şi de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vâlcea.

Iată lista cu hackerii condamnaţi şi ce pedepse urmează să execute la Penitenciarul Colibaşi:
- Marius Tudor, de 28 ani, condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare,
- Ion Creţanu, de 36 ani, condamnat la 3 ani şi 3 luni închisoare,
- Ion Andrei, de 32 ani, condamnat la 6 ani închisoare,
- Ioan Mihalache, de 36 ani, condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare,
- George Mujea, de 30 ani, condamnat la 2 ani şi 2 luni închisoare,
- Constantin Uţă, de 32 ani, condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare,
- Robert Constantinescu, de 36 ani, condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare,
- Dumitru Zăvoi, de 31 ani, condamnat la 4 ani şi 2 luni închisoare,
- Andi Zvâncă, de 33 ani, condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare,
- Gabriel Popescu, 32 ani, condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare.

După cum ştiţi, şapte ani a durat procesul în cazul a 10 hackeri din Vâlcea, ce au fost trimişi în judecată pentru fraude informatice şi înşelăciuni pe internet. Tinerii vâlceni au păcălit zeci de persoane din străinătate în cursul anului 2007, iar în final au fost descoperiţi. Acum însă, ei şi-au primit şi pedepsele pentru infracţiunilor lor, fiind condamnaţi la închisoare cu executare. Aşa că atenţie maximă, vor mai urma şi alţii…

Ştefan DRAGOMIR

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.