Meta
Realitatea Vâlceană

Încă un individ din Teleorman, bănuit c-a furat dintr-o clădire de pe Știrbei Vodă, depistat de polițiști!

Polițiștii de investigații criminale și de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au identificat un bărbat de 32 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În noaptea de 25 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Râmnicu Vâlcea cu privire la faptul că, o persoană necunoscută ar fi pătruns într-o clădire de pe strada Știrbei Vodă de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Polițiștii ajunși la fața locului au constat că cele sesizate se confirmă, stabilindu-se faptul că, din interiorul clădirii au fost sustrase diferite componente ale unor instalații sanitare și ale unor aparate de aer condiționat.

În urma verificărilor și cercetărilor efectuate polițiștii au identificat un bărbat de 32 de ani, din județul Teleorman, bănuit de comiterea faptei.

În baza probatoriului administrat polițiștii de investigații criminale au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a bărbatului, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.

Polițiștii continuă cercetările în acesta caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bărbatului.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.