Meta
Realitatea Vâlceană

Înfrângere “la mustață” pentru SCM în Turcia! Handbalistele vâlcene s-au calificat în turul al treilea al Cupei EHF

SCM Rm. Vâlcea nu a bifat al 9-lea meci consecutiv fără înfrângere, echipa pregătită de Florin Pera împiedicându-se duminică, 21 octombrie 2018, în Turcia, în manșa secundă din turul al doilea al Cupei EHF, pierzând “la mustață”, 20-21!
În fața semifinalistei competiției, din ediția trecută, Kastamonu Belediyesi, handbalistele vâlcene au înregistrat o victorie acasă, cu un avantaj de 9 goluri, 35-26, astfel că s-au calificat fără emoții, iar marți își vor afla adversara din turul 3 al Cupei EHF unde mai sunt calificate alte două echipe din România: SCM Craiova și Măgura Cisnădie.
Așadar, hai SCM! Vâlcea trebuie să redevină ce-a fost odată în istoria handbalului!
Update 23 octombrie 2018: Adversar dificil pentru S.C.M. Rm. Vâlcea în turul 3
În turul 3 al Cupei EHF, SCM Rm. Vâlcea va întâlni pe Herning-Ikast Handbold din Danemarca. Manșa tur se va juca în deplasare, pe 10 sau 11 noiembrie, iar returul la Rm. Vâlcea, în Sala Sporturilor Traian, pe 17 sau 18 noiembrie. La tragerea la sorți au participat din partea clubului vâlcean, Gabi Băjan și Florentin Pera.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.