Meta
Realitatea Vâlceană

Managerul SJU, dr. Dan Ponoran: „Sunt lucruri care se fac de 18 luni la Vâlcea, dar tot mai sunt pacienţi care merg să se opereze în altă parte, deşi noi avem cei mai buni specialişti pentru operaţiile de tiroidă şi fiere!”

Vineri, 7 august a.c., ora 10.00, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Spitalul Judeţean Vâlcea, noua echipă de conducere, alcătuită din manager dr. Dan Ponoran, director medical, dr. George Brânzan şi director îngrijiri, Raluca Man, a prezentat situaţia celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţul nostru, dar si proiectele pentru următorii trei ani.

Lucruri foarte bune, neştiute despre SJU: La Vâlcea sunt cei mai buni specialişti pentru operaţiile de tiroidă şi fiere!

La ora actuală avem în Vâlcea unul dintre cei mai buni chirurgi pe tiroidă din România, dacă nu pe cel mai bun, pe doctorul Popescu Radu, şi mai mult decât atât, avem un aparat care nu există altundeva în ţară, un aparat de neuromonitorizare a laringelui energiei de curent. Este un lucru care se face de 18 luni la Vâlcea şi nu se ştie de el. Dacă mă supără ceva foarte tare este faptul că sunt lucruri care se fac, în cazul de faţă, cel mai bine la Vâlcea, dar tot mai sunt vâlceni care se duc să se opereze în altă parte. Când am venit în 2010 la spitalul din Râmnicu Vâlcea am găsit o trusă de laparoscopie High Definition pe care Spitalul „Sfânta Maria” din Bucureşti nu o avea, dar cu toate acestea, vâlcenii se operau acolo pentru o simplă operaţie de fiere. Sunt dovezi că se fac cam 800 de operaţii de acest gen pe an în Vâlcea. Când vorbim de 800 de operaţii, înseamnă că avem şi aparatură şi medici foarte buni, dar cu toate acestea, sunt vâlceni care se duc în alte Centre. Eu vreau să reduc cât mai mult posibil această migraţiune. Din 2011 şi până în 2014, am pierdut aproximativ 9.000 de pacienţi, iar eu nu vreau să mai constinue astfel!”, a declarat managerul dr. chirurg, Dan Ponoran.

Actuala conducere a SJU, nemulţumită de prestările firmei de consultanţă care nu şi-a onorat obligaţiile contractuale, dar a încasat integral banii pe prestări de nici 20%!

La începutul lunii august a.c., conducerea SJU a înfiinţat o structură de management care nu face altceva decât să se ocupe de documentele necesare pentru acreditarea spitalului.

Noi ne-am creat începând cu 1 august o structură de management şi este formată din cinci oameni: un medic, Letiţia Badea; o asistentă, Adela Necşuloiu, un economist, Camelia Istrătescu; un jurist, Florin Vlădescu şi sper să avem, în curând, şi om de specialitate. Este Ordinul 975 din 2012 care prevede înfiinţarea acestei structuri de management şi cred că suntem unul din primele spitale din ţară care am înfiinţat-o, fiindcă majoritatea spitalelor au preferat să facă contract cu firme de consultanţă. Cei patru oameni din structura de management – sperăm ca într-o săptămână să vină şi al cincilea- lucrează minim opt ore pe zi pentru acreditare. Mai mult, avem ajutor şi din exterior. Am foarte mulţi prieteni care lucrează în domeniu şi care ne ajută. Este trist că sunt lucruri care trebuiau să fie făcute. Mă voi îndrepta în instanţă împotriva firmei respective, dacă pe 10 august nu va avea oameni la spital, să-i îndrume pe cei care fac parte din structura de management. Acreditarea spitalului nu depinde de condiţiile hoteliere, nici de actul medical în sine, ci de proceduri. Sunt peste 2000 de indicatori pe care noi trebuie să-i avem, începând cu chestionarul de satisfacere al pacientului şi circuite. Totul se bazează pe documente pe care noi trebuie să le avem, urmând apoi să le punem în aplicare’’, a explicat managerul dr. Dan Ponoran.

Managerul Dan Ponoran: Neacreditarea SJU ar fi un lucru tragic deoarece ar presupune imposibilitatea de a mai încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar eu zic că vom obţine unul din primele trei, iar eu sper să fie primul, cel de acreditare completă!”

Precizăm faptul că cererea de acreditare a fost depusă în data de 19 ianuarie 2011, pe vremea când Georgeta Sălişte era manager la spital. Astfel, în al doilea an, a fost încheiat un contract cu firma Creative Tehnology Medicale SRL, pentru care Spitalul Judeţean a plătit suma integrală de 64.900 lei plus TVA, pentru consultanţă de acreditare. Au trecut trei ani de atunci, însă firma respectivă nu şi-a onorat obligaţiile contractuale decât în proporţie de 20 la sută.

Există un contract semnat în 2012 şi care este plătit integral pentru consultanţă de acreditare. Din ce am văzut din hârtiile pe care le-au cerut juriştii, a oferit cam 20 la sută din ce trebuiau să ofere pentru suma întreagă pe care a primit-o. Există patru etape pe care le putem obţine în urma acestei proceduri. Primul şi cel mai bun este cel de acreditare completă, al doilea este cel de acreditare cu încredere ridicată, al treilea cu acreditare scăzută şi al patrulea de neacreditare. Într-adevăr, neacreditarea ar fi un lucru tragic, pentru că ar presupune imposibilitatea de a mai încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar eu zic că vom obţine unul din primele trei, iar eu sper să fie primul, cel de acreditare completă. Am luat legătura cu cei de la firma respectivă şi mi-au promit că în 10 august vor veni să ne ajute. Sunt foarte sceptic din cauza a ceea ce am văzut în ţară, pentru că nu suntem singurul spital care nu a avut o relaţie foarte potrivită cu firma respectivă”, a mai declarat managerul spitalului, dr chirurg, Dan Ponoran.
În data de 25 septembrie a.c. evaluatorii din cadrul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor vor fi prezenţi la Râmnicu Vâlcea în vederea acreditării Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, iar până atunci cea mai mare unitate spitalicească din judeţ trebuie să îndeplinească toate criteriile vederea acestei proceduri de acreditare. În caz contrar, noua conducerea spitalului va trebui să depună altă cerere de acreditare pentru 2016 şi să plătească o altă taxă de 3 miliarde lei vechi, ceea ce inseamnă o sumă foarte mare, greu de achitat pentru sănătatea vâlceană!
Anemona Tănase

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.