Meta
Realitatea Vâlceană

MANDAT EUROPEAN de ARESTARE, PUS ÎN APLICARE de POLIȚIȘTII din PĂUȘEȘTI MĂGLAȘI

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul Postului de poliție Păușești-Măglași au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de autorițățile germane, față de un bărbat din comună.
La data de 4 iulie a.c., polițiștii au executat un mandat european de arestare, emis față de un bărbat de 29 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În fapt, la data 28 octombrie 2015, persoana bănuită ar fi cumpărat prin sistem leasing o autoutilitară, din orașul Furth, Germania, pe care ulterior ar fi vândut-o, fără a achita băncii datoria realizată. Prejudiciul creat depășeste 50.000 de euro.

Cel în cauză a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.