Meta
Realitatea Vâlceană

Marian Mirea a intrat în depresie politică severă

Când să zică şi Marian Mirea că s-a pricopsit, s-a ales praful. Stăpân peste o organizaţie a unui partid care a ajuns să nu cântărească mai mult de  două procente în orice sondaj de opinie, Mirea nu mai are elanul de acum un an, când jura pe roşu că Elena Udrea va deveni primul preşedinte femeie al României care umblă în geantă cu un milion de euro. Bine, pentru Udrea cotloanele Cotroceniului nu mai au de mult timp niciun secret, încă de pe vremea când îi făcea vizite nocturne fanului numărul 1 al Chivas Regal, Traian Băsescu.
Mirea pare de la o vreme tot mai abătut, lumea nu îl prea mai bagă în seamă iar sediul PMP din centrul devastat al municipiului Râmnicu Vâlcea este mai gol decât buzunarul unui pensionar. Deja există mulţi oameni care nu mai ştiu de la ce vine PMP, asociindu-l, răutăcioşi fiind, cu prescurtarea unei înjurături obscene, gen STF sau PLM. Oricum, asemenea practici nu trebuie încurajate, numai tâmpiţii putând debita astfel de glume proaste.
Ziceam că Marian Mirea este dezamăgit şi există semne că a intrat într-un fel de depresie politică severă. Iar lovitura de graţie a venit în urmă cu câteva zile, când a aflat că Mircia Gutău nici măcar nu ia în calcul PMP pentru a candida din partea lui la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Aşa că, orice şansă de creştere a organizaţiei lui Mirea în municipiu este sortită eşecului.
Probabil că şi din cauza asta a tot amânat congresul de alegeri pentru şefia organizaţiei. De fapt, spun răutăcioşii, Mirea se teme că nu va reuşi să ocupe spaţiul închiriat pentru acest eveniment. Este vorba de două mese la OK, care, la cererea expresă a liderului interimar al PMP Vâlcea, vor fi lipite de ospătari pentru a primi delegaţii la congres.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.