Meta
Realitatea Vâlceană

Minciuni și gogoși electorale

Lipsiți de orice inspirație pentru a se prezenta în fața electoratului cu un program consistent de măsuri și oferte care să vizeze dezvoltarea economică și socială a țării și îmbunătățirea condițiilor de viață, trepădușii politici din opoziție au trecut vârtos la lansarea unor minciuni cu iz apocaliptic lipsit de orice logică și temei. Astfel de elucubrații sunt vehiculate și prin paginile presei din județul nostru de către liderii locali de coloratură liberală care susțin că actualul Guvern și Victor Ponta, dacă va fi ales președinte al țării, au de gând să majoreze de opt ori impozitele și taxele pe mijloacele de transport, pe case și terenuri și, în același timp, să schimbe cota unică de impozitare de 16% prin introducerea impozitului progresiv.

Arsenalul de minciuni folosit în actuala campanie, prin care se urmărește panicarea oamenilor, nu face decât să arate lipsa crasă de responsabilitate a mânuitorilor de zvonuri, dar și penuria de viziune, de idei realiste din partea acestora, ceea ce depășește granițele minimului bun simț chiar și în context electoral.

Deliberat, însă, evită să spună că, în calitatea sa de prim ministru, Victor Ponta este cel care a inițiat și aplicat reducerea la 9% a TVA la pâine, scăderea cu cinci puncte procentuale a contribuțiilor de asigurări sociale, introducerea a nu mai puțin de 8 proiecte și programe de stimulare a mediului de afaceri etc.

Propagandiștii „apocalipsei” își duc minciunile și mai departe susținând că ar fi văzut cu ochii lor niște „modificări ample” pe care le-ar fi introdus Ministerul Finanțelor în prevederile Codului Fiscal.

Tot pe zona minciunii și înșelătoriei zburdă și susținătorii candidatului la președinție din partea Partidului Mișcarea Populară. Aceștia au lansat ideea că, dacă vâlcenii vor acorda votul Elenei Udrea, aceasta va rezolva în mod miraculos situația salariaților disponibilizați de la OLTCHIM Rm.Vâlcea prin acordarea de sprijin financiar pe seama fondurilor europene. și în acest caz se merge tot pe o minciună luându-se ca pretext prevederile Regulamentului UE nr. 1309/2013 privind gestionarea Fondului European de Ajustare la Globalizare. Da, există un astfel de Regulament, însă pemepiștii omit să spună adevărul și anume că FEAG are exclusiv în vedere doar pe disponibilizații din societățile cu capital privat care au intrat în faliment sau care și-au schimbat locația în altă țară, ceea ce nu corespunde situației de la OLTCHIM, societate care, cum bine se știe, aparține statului.

Am făcut precizările de mai sus cu un singur scop și anume de a le spune adevărul cetățenilor cu drept de vot din județul Vâlcea care, cu siguranță, nu se vor lăsa amăgiți și nu vor achiesa la pachetele de minciuni oferite de maeștrii proorocirilor înșelătoare.

Dr.ing. Ion Cîlea, președintele Organizației Județene a PSD Vâlcea

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.