Meta
Realitatea Vâlceană

Mircea Diaconu, prezent la proiecţia filmului ”Mere roşii”

Duminică, 6 mai 2018, de la ora 17.00, la Cinematograful ”Geo Saizescu” din Ostroveni a avut loc o proiecţie specială a filmului ”Mere roşii” în prezenţa protagonistului principal, actorul Mircea Diaconu, şi cu participarea conducerii primăriei reprezentată de primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu.
Înainte de începerea fimului, actorul Mircea Diaconu a primit din partea autorităţilor locale un coş cu mere roşii şi o plachetă aniversară şi a istorisit spectatorilor prezenţi câteva istorii inedite care au însoţit turnarea la Râmnicu Vâlcea a acestei pelicule datând din 1976 şi atât de îndrăgită de cinefilii români.
Cu această ocazie, europarlamentarului Mircea Diaconu i-a fost înmânat şi un dosar cu câteva dintre proiectele culturale de anvergură avute în vedere de Municipalitate, în vederea promovării acestora pe lângă forurile competente de la nivel naţional şi european.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.