Meta
Realitatea Vâlceană

N-a murit nimeni din cauza pragului electoral

ALDE va sfârşi, cel mai probabil, în burta marelui PSD. Asta se va întâmpla după alegerile parlamentare, când se va trage linie după un an electoral plin. Călin Popescu Tăriceanu n-are pretenţia că partidul său se va descurca pe cont propriu în următorii 4 ani şi nici calculele sale politice nu mergeau în direcţia aceasta.
La Vâlcea s-ar putea să-i vedem înapoi în PSD pe dizidenţii Lovin, Grigorescu şi Buşu, care s-au văitat că au plecat din curtea lui Rădulescu pentru că, vezi Doamne, nu mai erau băgaţi în seamă. Şi tare ne este teamă că tot teatrul ăsta este doar aşa, de ochii lumii, în cadrul unei strategii electorale perverse.
Totul va depinde însă de cât de bine va ieşi ALDE din alegerile locale din 5 iunie 2016. Dacă va intra în Consiliul Judeţean, asigurând astfel un sprijin pentru formarea unei majorităţi de către PSD, ALDE va fi tratat bine de către pesedişti. În schimb, dacă va rata ţinta obţinerii a măcar doi consilieri judeţeni, partidul lui Tăriceanu nu va mai conta deloc şi va fi trecut la proiecte ratate. S-au mai întâmplat treburi d-ăstea şi pe la case mai mari. Nimeni nu a murit din cauza pragului electoral. Important este ca după ce dai cu capul de el, să înţelegi ceva.
Anemona Tănase

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.